1000 de ani de eclipsă de Soare la Palatul Elisabeta

Regele Mihai I al Romaniei, 8 noiembrie 2013 Palatul Elisabeta
Regele Mihai I al Romaniei, 8 noiembrie 2013 Palatul Elisabeta (Epoch Times România)

Dimineaţa în redacţie. Aer curat, soare, se anunţă o zi frumoasă. Beau o cafea aşezat pe o buturugă, cu spatele la Soarele care lasă urme pe frunzele jilave.

Vine cineva să mă întrebe “vii la Palat? Hai că cine ştie dacă mai ai ocazia altă dată”. Cu greu mă urnesc. Iau maşina, zac în trafic. Când mă apropii de Palat, observ trecători îmbrăcaţi prea frumos – pardesie, fuste, taioare, câte o eşarfă elegantă. Nimic opulent – genul ăla de oameni nu-s pe-aici. “Cealaltă” Românie merge să-şi viziteze Regele.

Cred că sunt singurul în blugi. Le stric media de vârstă – deşi îs dus bine de patruzeci. Doamne cu ochelari în baston, deţinuţi politici, profesori. Oameni care încă poartă pe spate miile de ani de umilinţe venite cu tancu’ peste Prut.

La Palat o doamnă din staff grăbeşte mulţimea: “haideţi vă rog mai repede că îl scăpaţi pe Rege”. Curăţenia, blândeţea şi feminitatea care răzbat din glasul femeii mă zguduie. Urăsc să fiu grăbit, dar de data asta mă surprind că iuţesc pasul şi îi mulţumesc în gând: evident că îmi vrea binele. Mă grăbesc ca să n-o mai chinui. Nu mi s-a mai întâmplat. Mă tulbur: pe stradă în Bucureşti, numai blândeţe nu mă aştept să găsesc.

Ajung în grădină. O mulţime de oameni, n-ai loc să arunci un ac. Stau cuminţi, cu steguleţe în mâini. Soare în spatele lor. Nimic isteric, nimic ne-la-locul-său. Mă strecor lângă presă. Plină de puşti. Dar chiar şi ei stau cuminţi şi se zgâiesc prin aparatele îndreptate către balconul deocamdată gol, în linişte. Parcă ar aştepta o eclipsă de Soare. Sau poate că e pe dos - poate aşteaptă să apară Soarele, după 1000 de ani de eclipsă totală.

Se vorbeşte încet, în şoaptă, ca în Biserică. Apare Regele. Unsul lui Dumnezeu pentru România. Mă gândesc la Lume, aşa cum o fi fost înainte să se înstăpânească Marea Confuzie. Fără agitatori. Cu Regi. Fără paparazzi. Cu cavaleri. Fără atentate cu bombă, drone. Cu boieri, chiar şi trădători ca la noi. Fără sistem financiar şi politicieni de pe care picură minciuna pe unde trec.

Între timp Regele, Prinţesa Margareta, salută din balcon, fanfara cântă. La un moment dat mulţimea izbucneşte “Monarhia salvează România”, peste imnul fanfarei. Cineva strigă tare “Jos comunismul”.

Mă uit în jur. Mă întreb ce îi mână pe oameni să vină la Palat să-l vadă pe Rege. Cineva zice că unii sunt veniţi acolo din provincie, încă de la ora 7 dimineaţa. Mă uit la ceas. Doisprezece.

Mă gândesc că speranţa i-a adus pe oameni la Rege. Altceva nu văd ce. Regele este şi va rămâne unsul lui Dumnezeu pentru o naţiune, iar cu al nostru ne putem mândri, indiferent ce ziceau “cei mai buni fii ai proletariatului”, Ana Pauker şi ceilalţi criminali. Uite ce s-a ales, după ei! Lumea în care trăim ne striveşte. E prea pragmatică. Prea violentă. Prea multă moarte. Prea mult rău. Prea mulţi oameni sunt ne-legiuiţi, nu mai au Lege după care să se conducă. Calcă pe cadavre, iar dacă n-au - fac!

Mă uit din nou la Rege. Mă gândesc la guvernul care a băgat taxa pe stâlpi. Pendulez între universuri paralele, şi doare, nu-i cinstit. Ca un condamnat care dă de aer, printr-o spărtură în zid.

Plec de la Palat, mă bag în trafic. Mi-e greu să revin în dimensiunea asta. Instinctiv caut cu ochii un copil mic pe trotuar, în inocenţa căruia să-mi regăsesc speranţa şi puterea să merg mai departe. Nu văd. Îmi vine în minte chipul unui bebeluş care plânge liniştit când mama sa îi cântă o melodie – l-am văzut pe youtube - http://www.youtube.com/watch?v=nIsCs9_-LP8.

Îmi trece prin cap că plânge pentru noi, oamenii, nu din cauza melodiei. Cu bebeluşii ăştia trebuie să ai grijă: sunt mult mai întelepţi decât s-ar crede şi cu un gest te pot face zob. Poate că plânge că îl doare să ne vadă aşa, varză.

Poate că există undeva o lume în care lacrima unui prunc se transformă într-o mare albastră şi senină, cu sirene şi zâne. Poate că dacă ne-am putea scălda în ea, suferinţa pruncului ne va reda inocenţa şi nouă.

Atunci ar mai fi o speranţă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Opinii