Vîntu îşi face partid. Anunţă că vrea să scoată România din UE şi că îi va pune la dispoziţie lui Georgescu tot ce are nevoie

Sorin Ovidiu Vîntu, părintele FNI, celebrul fond de investiţii care a nenorocit numeroşi români, a anunţat pe TikTok că va lansa un nou partid, peste câteva luni, al cărui scop principal va fi să scoată România din Uniunea Europeană, scrie Aktual24.ro.
„Occidentul reprezintă torţionarii poporului român, de aceea în septembrie voi lansa mişcarea RO EXIT şi vă garantez că această mişcare va spulbera tot”, a anunţat Vîntu pe TikTok.
Vîntu i-a cerut lui Georgescu să redevină activ politic, afirmând că acesta este „simbolul demnităţii româneşti”.
„Domnule Călin Georgescu, întoarce-te în politică, aici este locul dumitale. Din tot ce am făcut în 35 de ani, dumneata reprezinţi cu adevărat o şansă pentru România.
Pentru că este simbolul demnităţii româneşti şi a arătat fiecărui român în parte că are de ce să fie mândru.
Domnul Călin Georgescu nu este un băiat crescut pe stradă, nu este un derbedeu să ştie să răspundă ca un borfaş la agresiuni verbale dintr-o parte sau alta, domnul Călin Georgescu este un om de bună credinţă, crede în Dumnezeu cu adevărat, are o viaţă spirituală puternică şi bogată, a crescut între popi, nu a crescut în mahala, nu a crescut în cartier pe după blocuri. A crescut printre popi, de aceea credinţa lui este autentică”, a mai susţinut Vîntu.
”Îi voi pune la dispoziţie tot ce are nevoie, dacă Georgescu va ajunge preşedinte. Am un profund respect pentru acest om, repet, din punct de vedere profesional nu. Dar îi voi pune la dispoziţie tot ce are nevoie ca să izbutească, dacă va ajunge preşedinte. Domnule Călin Georgescu, întoarce-te în politică, aici este locul tău dumitale! Din tot ce am văzut în 35 de ani, dumneata reprezinţi cu adevărat o şansă pentru România. Domnul Călin Georgescu nu a ştiut să dezvolte, de aia unii şi-au bătut joc de el, tâmpiţii sau cei puşi să-şi bată joc de el contra cost”, a mai afirmat Sorin Ovidiu Vîntu.