Valentin Porcişteanu şi-a primit înapoi punctele din Ţara Bârsei

(Massimo Bettiol/Getty Images)
Epoch Times România
13.09.2012

Comisia de Competiţii a Federaţiei Române de Automobilism Sportiv a anulat decizia de excludere a echipajului Valentin Porcişteanu(Dan Dobre, campionii naţionali en titre, din Raliul Ţara Bârsei, penultima etapă a Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop.

Porcişteanu depusese contestaţie după ce fusese descalificat de Colegiului Comisarilor Sportivi pentru "nerespectarea prevederilor Regulamentului CNRD-2012, respectiv art. 20.3; 20.6.1.; 20.6.3; 22.2.1-3; 22.2.12".

Comisia de Competiţii a constatat că pilotul piteştean a respectat "termenul regulamentar de contestare, iar taxa aferentă a fost achitată în cuantumul stabilit prin Normele financiare ale FRAS pe 2012. De asemenea, analizând toate actele existente la dosarul cursei (procese verbale, declaraţii etc), membrii Comisiei au constatat că a fost modificat amplasamentul zonei de regrupare faţă de traseul din Road-Book fără înştiinţarea echipajelor, aşa cum în mod expres se arăta la art. 6.2.1 - 6.2.4 din Regulamentul CNRD 2012". Comisia a decis şi returnarea taxei de contestaţie, iar echipajul a primit cele 10 puncte aferente locului 5 pe care terminase etapa a 7-a a Raliului Ţara Bârsei, fapt care relansează cursa pentru titlul de campion pe 2012.

Raliul Ţara Bârsei a fost câştigat de echipajul francez Francois Delecour)Dominique Savignoni (Peugeot 207 S2000), urmat de Bogdan Marişca(Sebastian Itu (Mitsubishi EVO 9), Marco Tempestini)Dorin Pulpea (Skoda Super 2000), Simone Tempestini(Lucio Baggio (Subaru N15), Valentin Porcişteanu)Dan Dobre (Mitsubishi EVO) etc.

În clasamentul general al piloţilor, primul este Delecour, cu 130,5 puncte, urmat de Porcişteanu, 115,5 p, Csaba Spitzmuller, 76 p, Dan Gîrtofan, 68 p, Marişca, 59 p, etc.

Ultima etapă a Campionatului Naţional va fi Raliul Iaşului, pe 5-6 octombrie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor