Timofti va ţine un discurs la Sesiunea Adunării Generale a ONU
alte articole
Miercuri, 26 septembrie, Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti va susţine un discurs la cea de-a 67-a sesiune a Adunării Generale a ONU. În intervenţia sa, şeful statului se va referi la proiectul european al Republicii Moldova, dar şi la conflictul transnistrean. Informaţia a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al preşedintelui Vlad Ţurcanu.
"Temele de bază din discursul preşedintelui vor fi legate de conflictul din regiunea transnistreană, dar şi de proiectul european al Republicii Moldova. De asemenea, preşedintele Timofti va relata despre punctele de vedere ale Moldovei cu privire la chestiunile globale care se discută la New York, a menţionat Vlad Ţurcanu.
Ieri, Nicolae Timofti, s-a întâlnit cu şeful administraţiei americane Barack Obama. Potrivit purtătorului de cuvânt al preşedintelui, Timofti şi Obama s-au întâlnit cu ocazia unei recepţii pe care liderul de la Casa Albă a oferit-o şefilor delegaţiilor care participă la sesiunea a 67-a a Adunării Generale a ONU.
"Cei doi şefi de stat s-au întreţinut preţ de câteva secunde, timp în care preşedintele Timofti i-a mulţumit lui Obama pentru tot sprijinul pe care Statele Unite îl oferă Republicii Moldova în diferite domenii. De asemenea, Nicolae Timofti i-a urat succes lui Barak Obama la alegerile prezidenţiale care se vor desfăşura în SUA în toamna acestui an", a declarat Ţurcanu.
Tot ieri, preşedintele Timofti a avut mai multe întâlniri bilaterale, dintre care una cu secretarul general al ONU Ban Ki-moon.
Cea de-a 67-a sesiune a Adunării Generale a ONU se desfăşoară la New York.