Tenis: Roger Federer mai amână decizia privind folosirea noii sale rachete la US Open
alte articole
Elveţianul Roger Federer a decis să aştepte încă o săptămână, urmând să profite de participarea la turneul de tenis de la Gstaad (ATP), la care va debuta joi, pentru a testa noua sa rachetă în vederea unei posibile folosiri la turneul US Open şi pentru tot restul sezonului.
Numărul 5 mondial, care revine pe zgura de la Gstaad pentru prima oară după nouă ani, de la victoria din 2004, a mai testat noua rachetă, produsă de furnizorul său oficial de echipament, săptămâna trecută cu ocazia turneului de la Hamburg, competiţie pe care a părăsit-o în semifinale în faţa mult mai modestului jucător argentinian Federico Delbonis (Nr.114 mondial).
"Deocamdată, sunt satisfăcut de această schimbare. Dar am nevoie de multe ore pe teren pentru a vedea dacă este decizia potrivită. Nu am decis încă dacă o voi utiliza la US Open. Trebuie să mă mai gândesc. Sunt jucători care au avut ceva probleme atunci când au schimbat racheta, aşa cum s-a întâmplat în cazul lui Fernando Verdasco şi, într-o oarecare măsură, Novak Djokovic", a afirmat Federer.