Tenis: Cupa Davis - Elveţia, fără Roger Federer la întâlnirea cu deţinătoarea trofeului

Elveţianul Roger Federer. (Matthew Stockman / Getty Images)
Epoch Times România
14.01.2013

Tenismanul elveţian Roger Federer, numărul 2 mondial, nu va lua parte la întâlnirea pe care echipa Ţării cantoanelor o va disputa luna viitoare în Cupa Davis împotriva Cehiei, deţinătoarea trofeului.

Federer, care a trecut deseori în planul secund această competiţie, a avertizat încă din toamnă că sunt puţine şanse să dispute acest prim tur al Grupei Mondiale, programat la doar o săptămână după Openul Australiei, primul turneu de Mare Şlem al anului, aflat în plină derulare la Melbourne.

În aceste condiţii, Elveţia se va baza în confruntarea cu deţinătoarea "Salatierei de argint", programată între 1 şi 3 februarie la Geneva, pe veteranul Stanislas Wawrinka (nr.17 mondial), alături de mai puţin cunoscuţii Marco Chiudinelli (148), Henri Laaksonen (291), Michael Lammer (360) şi Sandro Ehrat (353).

Cehia urmează să-i alinieze, ce mai probabil, pe Tomas Berdych şi Radek Stepancek, artizanii victoriei din finala ediţiei trecute a Cupei Davis, câştigată în faţa Spaniei, în luna noiembrie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor