Table: Dumitru Dragomir şi Marian Rada, la "Trofeul Ciucaş", din Parcul IOR

Epoch Times România
27.09.2013

Parcul Titan-IOR găzduieşte în weekend turneul final al "Trofeului Ciucaş la Table", cel mai important eveniment în acest sport în România, la care şi-au anunţat participarea, în partide demonstrative, şi preşedintele Ligii profesioniste de fotbal, Dumitru Dragomir, şi rapidistul Marian Rada, fost jucător şi antrenor în Giuleşti.

Competiţia se va disputa în sistem open, înscrierile pentru turneul de table, spre completarea tabloului de 256 de locuri, având loc vineri, de la ora 16,00, şi sâmbătă toată ziua, la locul de concurs, de la intrarea în parc la intersecţia Bd. Câmpia Libertăţii cu str. Liviu Rebreanu, precum şi la adresa de e-mail liviu.achim@gmail.com.

Vineri este programat un turneu demonstrativ, de la ora 16,00, de backgammon (table, în varianta, cvasi-similară, americană), cu premii de 500 de euro, grosul recompenselor fiind rezervat turneului final al Trofeului Ciucaş: 1.500 euro în total, locul 1 - 800 de euro, locul 2 - 500 de euro, iar locul 3 - 200 euro, în lei, la cursul de 4,36 lei/euro.

Turneul, la care vor fi prezenţi şi câştigătorii competiţiilor de la Braşov, Ploieşti şi Craiova, constituie un criteriu important criteriu de selecţie pentru echipa naţională, România având de apărat 4 titluri europene şi un titlu mondial la table, cucerit de Ion Ressu, nepotul celebrului pictor Camil Ressu, învingător la ediţia din 1992.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor