Şeful Jandarmeriei Capitalei, Eugen Meran, a fost demis
alte articole
Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, l-a eliberat din funcţie vineri seară pe şeful Jandarmeriei Capitalei, Eugen Meran, ca urmare a modului în care au fost gestionate protestele din ianuarie 2012 din Piaţa Universităţii.
"Domnul general Meran a fost demis. Este pus la dispoziţie pentru că este responsabil pentru ceea ce s-a întâmplat atunci (la protestele de stradă din 2012 - n.r.). Am mai făcut câţiva paşi. În cursul zilei de mâine lămurim şi cu persoana care dădea cu bocancii ca un animal", a declarat Radu Stroe.
Ministrul Radu Stroe a anunţat joi că va începe un control administrativ pe linia MAI privind ceea ce s-a întâmplat la protestele de anul trecut.
În urma verificărilor interne privind modul de acţiune din 1 decembrie, şeful Jandarmeriei Capitalei, generalul de brigadă Eugen Meran, a fost atenţionat, iar maiorul Claudiu Gogu, şef de serviciu în cadrul aceleiaşi structuri, a fost demis.