Rusia s-ar fi deconectat cu succes de la internetul global
alte articole
Rusia s-a „deconectat cu succes” de la internetul global în timpul testării reţelei sale „suverane”, relatează Moscow Times, citând canalul de ştiri rus RBC.
Kremlinul a iniţiat construirea unei platforme astfel încât autorităţile să poată tăia accesul ruşilor la internetul global - încă oarecum liber - de mai mult timp, însă tentativele anterioare de deconectare de la reţeaua globală au fost pline de probleme tehnice.
Noul test, desfăşurat între 15 iunie -15 iulie, a „testat capabilităţile de deconectare fizică a secţiunii ruse a internetului”, a anunţat televiziunea de ştiri RBC, citând o sursă din domeniul telecomunicaţiilor.
O altă sursă a declarat că testul „a încercat să stabilească dacă 'runet' (numele dat de Rusia proiectului său de internet controlat de statul rus) ar putea funcţiona" dacă este aplicată deconectarea.
Motivul oficial pentru care Kremlinul doreşte să poată opri accesul ruşilor la informaţie este eventualitatea unor perturbări externe, blocaje şi alte ameninţări - însă numeroşi comentatori au subliniat că în ultimii doi ani Rusia construieşte pe tăcute un sistem de control al informaţiei asemănător cu Marele Firewall ridicat de Partidul Comunist în China, cu ajutor occidental - din motive ideologice.
„Deşi rezultatul testării nu a fost încă evaluat oficial, datele preliminare arată că a fost un succes”, a afirmat o altă sursă anonimă pentru RBC.
Televiziunea rusă a relatat, de asemenea, că se aşteaptă ca rezultatele finale ale testului să fie anunţate în mod oficial pe 31 august.
Agenţia care monitorizează internetul rus, Rostelecom, a subliniat că cele mai mari companii de telefonie mobilă din Rusia şi proprietarul celei mai mari reţele de fibră optică din lume ar fi luat parte la testul de izolare a internetului.
Testarea noii platforme trebuie efectuată la intervale de timp, conform directivelor unei legi promulgate de Vladimir Putin, fiind necesare o dată pe an, pentru a se asigura că dacă va veni momentul pentru activarea zidului informatic, acesta va funcţiona.
În pofida iniţiativelor de control a informaţiei de către Kremlin, experţii şi-au exprimat dubiile cu privire la capacitatea Rusiei de a se deconecta cu succes de la internetul global. Deşi Rostelecom poate să filtreze legăturile deschise către anumite puncte din exteriorul Rusiei, utilizatorii de internet mai sofisticaţi se pot lega în exterior folosind tehnici precum VPN.