Radu Ruşanu: Acordul cu FMI trebuie renegociat, nu e normal să privatizăm CFR Marfă şi alte companii

Consiliul Naţional şi Delegaţia Permanentă PNL, Radu Ruşanu (Epoch Times România)
Epoch Times România
08.11.2012

Nu e normal să privatizezi CFR Marfă şi să scoatem la licitaţie un pachet atât de mare din Transgaz, din Transelectrica la presiunile FMI, iar acordul cu Fondul trebuie renegociat, consideră vicepreşedintele PNL, Radu Ruşanu.

"Din punctul meu de vedere, subliniez acest lucru, acordul cu Fondul Monetar Internaţional ar trebui renegociat, în special în ceea ce priveşte anumite privatizări din economia reală, privatizări ale unor societăţi de importanţă strategică pentru România. Nu e normal să privatizezi CFR Marfă! Am privatizat Sidex Galaţi, Petromul şi toate celelalte şi vedem unde suntem astăzi. Nu cred că este normal să mai scot la licitaţie un pachet atât de mare din Transgaz, din Transelectrica. Asemenea privatizări făcute la presiunea Fondului Monetar Internaţional nu sunt corecte. Eu nu sunt de acord cu realizarea acestor privatizări ale unor industrii strategice ale României", a declarat liberalul la RFI.

Întrebat cum pot fi rentabilizate aceste companii, dacă nu sunt privatizate, Ruşanu a răspuns: "printr-un management privat performant cu anumite ţinte, pe care trebuie să le atingă".

"În Uniunea Europeană, astăzi, toate companiile de stat sunt capitalizate de statele respective. Franţa-Gaz de France, cehii CEZ-ul şi toate celelalte. De ce domnii de la Fondul Monetar Internaţional vin cu o soluţie pentru România de privatizare şi de slăbire a statului în aceste companii, atâta timp cât restul Uniunii Europene nu aplică acelaşi program?", a criticat acesta.

În plus, Dan Radu Ruşanu consideră că discuţiile cu experţii Fondului ar fi trebuit să aibă loc anul viitor. "Întâlnirea cu misiunea Fondului Monetar Internaţional cred că cel mai normal şi cel mai corect ar fi să aibă loc la sfârşitul lunii ianuarie sau în cursul lunii ianuarie, după ce va fi un nou Guvern, un nou ministru de Finanţe, un nou Parlament, noi preşedinţi la Comisiile de Buget-Finanţe din Senat şi Cameră şi atunci ar trebui să aibă loc aceste discuţii. Orice discuţie astăzi este superfluu, atâta timp cât nu ştii cum va arăta bugetul pe 2013, când nu ştim care va fi filosofia fiscală a viitorului ministru de Finanţe şi a viitorului Cabinet", conchide vicepreşedintele PNL.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor