Preşedintele CSM: În lipsa unui comportament adecvat faţă de actul de justiţie, nu putem vorbi de o justiţie independentă
Şefa Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Alina Ghica, a apreciat, miercuri, la Alba Iulia, întrebată de jurnalişti cum comentează scandalul făcut de impresarul Ioan Becali într-o sală de judecată, că, "în lipsa unui comportament adecvat faţă de actul de justiţie, nu putem vorbi de o justiţie independentă".
După ce a precizat că este un caz ale cărui detalii nu le cunoaşte în amănunt, preşedintele CSM a subliniat că "justiţia are nevoie de respectul tuturor pentru ca ea să aducă societăţii ceea ce societatea îşi doreşte de la justiţie".
"În lipsa unui comportament adecvat faţă de actul de justiţie, nu putem vorbi de o justiţie independentă", a adăugat Alina Ghica.
Întrebată dacă CSM se va autosesiza în acest caz, Ghica a menţionat că instituţia care are iniţiativă în aceste cazuri este Inspecţia Judiciară, aflată în coordonarea plenului CSM.
"Practica Inspecţiei Judiciare din ultimul timp însă este în acest sens, să ia atitudine, să dispună declanşarea cercetării în astfel de cazuri, a subliniat preşedintele CSM. Dacă veţi consulta site-ul CSM, veţi observa că în situaţiile în care s-a apreciat, de către Inspecţia Judiciară, organul competent în domeniu, că anumite manifestări, declaraţii şi alte asemenea atitudini ale unor persoane sau instituţii sunt de natură să aducă atingere independenţei actului de justiţie, s-a dispus declanşarea unor cercetări", le-a spus jurnaliştilor Alina Ghica.
Întrebată cum comentează atitudinea instanţei, Alina Ghica a declarat că, în sala de judecată, singurul în măsură să dispună anumite măsuri prevăzute de Codul de procedură penală sau de Codul de procedură civilă este judecătorul cauzei. "Judecătorul cauzei, în sala de judecată, este cel care decide măsurile procedurale care trebuie luate", a mai spus preşedintele CSM.
Fostul impresar Ioan (Giovani) Becali s-a arătat marţi nemulţumit faţă de decizia magistratului de la Tribunalul Bucureşti, care judecă procesul privind transferurile din fotbal, de a respinge mai multe întrebări puse de avocaţi unui martor, care a lucrat la Federaţia Română de Fotbal. Acesta s-a supărat, totodată, că judecătoarea nu a dorit să rectifice un pasaj din declaraţia martorului respectiv.
Drept urmare, Giovani Becali a ridicat tonul, a cerut să i se pună cătuşe la mâini şi chiar s-a băgat în boxa unde, de regulă, stau persoanele arestate.
"Ce văd aici nu am văzut în 20 de ani de democraţie. Treziţi-vă, băi. Mă sacrific eu. Gata, doamnă judecătoare, chemaţi poliţia să mă pună în cătuşe. Nu îmi e frică. Unde trăim aici? Nu lăsaţi martorul să declare ce vrea. Declaraţia mea este una ţărănească şi o consemnaţi aşa cum vreau eu. O să daţi socoteală pentru ceea ce faceţi aici. Băi, avocaţilor, dormiţi? Martorul nu îl lăsaţi, expertiză nu aţi vrut să faceţi. Toată lumea vine aici şi tremură, vin oamenii cu frică aici, pentru că nu vor să ia 15 ani de puşcărie. Vine Copos: aoleu s-a întârziat două ore procesul, dar nu zice nimic, pentru că îi este frică. Ai fost ministru în Guvernul României!", a strigat Giovani Becali în sala de judecată.
Cu greu, Cristi Borcea şi fratele lui Giovani, Victor Becali, l-au calmat.
După ce judecătoarea i-a arătat că a făcut modificarea în declaraţia martorului, Giovani Becali a ieşit din sala de judecată, spunând că i-a crescut tensiunea şi trebuie să meargă să bea apă.
Procesul a fost reluat după câteva minute.