OMV Petrom a ieftinit carburanţii

OMV Petrom a redus din nou joi seară preţul benzinei, de această dată cu patru bani pe litru. Un preţ mai mic are şi motorina care e mai ieftină cu trei bani pe litru. Această scădere de preţuri vine la doar două zile de la ultima ieftinire.
Benzinărie Petrom. (Oana Moisescu/Epoch Times)
Epoch Times România
30.11.2012

OMV Petrom a redus din nou joi seară preţul benzinei, de această dată cu patru bani pe litru. Un preţ mai mic are şi motorina care e mai ieftină cu trei bani pe litru. Această scădere de preţuri vine la doar două zile de la ultima ieftinire.

În benzinăriile Petrom un litru de benzină standard costă în prezent cu 5,73 de lei iar un litru de benzină extra costă 6,15 lei. Motorina standard costă 6,09 lei pe litru, iar cea aditivată, 6,32 de lei pe litru.

Cea mai recentă ieftinire a avut loc miercuri, atunci când benzinăriile OMV Petrom au coborât preţul benzinei cu trei bani pe litru.

Cele două scăderi de preţ nu sunt însă semnificative, dacă luăm în calcul că survin după o mărire a preţului benzinei şi motorinei cu şapte, respectiv cinci bani pe litru.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor