MRU: Guvernul trebuie să aloce 25 mii tone de carburant pentru ca traficul feroviar să nu fie oprit

Lucrările celui de-al 21-lea Congres al Partidului Popular European la Palatul Parlamentului. Mihai Răzvan Ungureanu. (Epoch Times România)
Epoch Times România
21.11.2012

Co-preşedintele ARD, Mihai-Răzvan Ungureanu, a declarat miercuri referitor la posibilitatea întreruperii transportului feroviar din cauza lipsei de carburant că Guvernul trebuie să aloce de urgenţă 25 mii tone carburant din rezerva de stat şi s-a întrebat cum de licitaţiile nu au avut un rezultat bun.

”Transportul feroviar din România, fie că e vorba de transportul de mărfuri, fie că e vorba de transportul de persoane se află în momentul acesta într-un pericol foarte grav de a fi întrerupt. Alfel spus, dacă până săpămâna viitoare Guvernul nu dispune scoaterea a 25 de mii de tone de carburanţi din rezerva de stat, cu titlu de împrumut, pentru a face sistemul feroviar să funcţioneze, niciun român n-o să mai cum să se urce în tren pentru că nu vor mai merge”, a declarat Ungureanu într-o conferinţă de presă.

El a explicat că ”pentru achiziţiile de carburant au fost organizate licitaţii de Bursa Română de Mărfuri, licitaţii după ştiinţa lui rămase fără niciun rezultat”, întrebându-se în acest context ”ce a făcut acest Guvern şase luni de zile de am ajuns în situaţia în care numărăm zilele în speranţa că trenurile din România nu o să fie blocate”.

Mai mult, el a criticat faptul că ”şase luni de zile Guvernul nu s-a ocupat de acest lucru” privind transportul feroviar şi şi-a exprimat curiozitatea ”ca mulţi alţii de altfel dintre români” întrebând coaliţia de guvernare ”ce s-a întâmplat de nu a existat niciun câştigător la aceste licitaţii” şi ”cum au fost construite caietele de licitaţie, care au fost motivele pentru care licitaţiile nu s-au încheiat cu un rezultat bun”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor