Marian Copilu a fost numit în funcţia de preşedinte executiv al Universităţii Craiova

'În Cetatea Băniei a sosit omul care a contribuit la cele mai mari performanţe ale echipei CFR Cluj. În calitatea sa de preşedinte, Marian Copilu a câştigat patru titluri de campion, două Supercupe ale României, a calificat echipa de două ori în grupele Europa League şi o dată în Conference League', a anunţat clubul pe pagina oficială de Facebook.
Noul preşedinte executiv al clubului Universitatea Craiova, Marian Copilu. (Universitatea Craiova/facebook)
Marius Drăgoi
18.01.2022

Marian Copilu a preluat începând de marţi funcţia de preşedinte executiv al clubului Universitatea Craiova, potrivit anunţului făcut de gruparea din Bănie pe pagina sa de Facebook.

''Începând de astăzi, Marian Copilu este noul preşedinte executiv al clubului Universitatea Craiova. În Cetatea Băniei a sosit omul care a contribuit la cele mai mari performanţe ale echipei CFR Cluj. În calitatea sa de preşedinte, Marian Copilu a câştigat patru titluri de campion, două Supercupe ale României, a calificat echipa de două ori în grupele Europa League şi o dată în Conference League. În anul 2019 a fost desemnat cel mai bun preşedinte de club în cadrul Galei Fotbalului Românesc.

Universitatea Craiova îi urează lui Marian Copilu mult succes în familia alb-albastră!'', se arată în comunicatul mai sus citat.
România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor