LPF şi FRF pregătesc o schimbare a sistemului competiţional
alte articole
O statistică condusă de UEFA spune că România se poziţionează doar peste ligile din San Marino şi Liechtenstein în ceea ce priveşte raportul dintre numărul participantelor în competiţiile europene şi numărul total de echipe din campionat (doar 22% dintre acestea), situaţie pe care şefii fotbalului românesc au de gând să o rezolve printr-o schimbare de sistem.
Într-o conferinţă de presă desfăşurată astăzi, preşedintele LPF a susţinut că se pregăteşte o schimbare în sistemul competiţional şi a prezentat două posibilităţi: un campionat normal cu numai 16 sau 14 echipe, care va fi urmat de un play-off în care se va decide echipa campioană, formaţiile calificate în Europa dar şi cele retrogradate.
"E clar că nu se mai poate să continuăm campionatul cu 18 echipe. Criza a distrus multe cluburi din fotbalul românesc. Vom reveni la 16 echipe sau la 14 formaţii cu un sistem de play-off şi play-ouţ şi echipele vor trăi. Se mai lucrează la proiect”.
Aceste schimbări ar trebui să fie puse în aplicare din sezonul 2015/2016, conform declaraţiilor lui Dragomir, care susţine că în viitorul sezon ar putea retrograda 6 formaţii, dacă opţiunea cu 14 echipe va fi aleasă în Liga I
”Din campionatul viitor vor retrograda patru sau şase echipe şi vor promova două, în funcţie de ce sistem se va alege", a transmis acesta în conferinţa de presă.
Chiar dacă ţara noastră se află printre primele 10 în topul naţiunilor cu cele mai multe partide din cupele europene în ultimii 10 ani, rezultatele obţinute de reprezentantele noastre nu au fost echitabile, coeficientul având de suferit din cauza meciurilor pierdute în faţa formaţiilor mai slab cotate. Conform punctajului obţinut din ligile intercluburi ale Europei, doar patru echipe din 18 pot participa la competiţiile respective în prezent.