Investiţiile străine directe au crescut în primele 11 luni din 2012 cu 3,7%

Epoch Times România
18.01.2013

Investiţiile străine directe în România au sporit cu 3,7% în primele 11 luni din 2012, la 1,440 miliarde euro, faţă de perioada similară din 2011, deficitul de cont curent fiind finanţat în proporţie de 33,9% prin investiţii directe ale nerezidenţilor în România, potrivit datelor BNR.

În primele 11 luni din 2011, investiţiile străine directe au fost de 1,388 miliarde euro.

Totodată, în primele zece luni din 2012, investiţiile străine directe au însumat 1,273 miliarde euro.

Potrivit BNR, deficitul contului curent în perioada ianuarie - noiembrie 2012 a fost finanţat în proporţie de 33,9% prin investiţii directe ale nerezidenţilor în România, care au totalizat 1,440 miliarde euro, "din care participaţiile la capital consolidate cu pierderea netă estimată au însumat 473 milioane euro, iar creditele intra-grup 967 milioane euro".

Deficitul de cont curent s-a ridicat în primele 11 luni din 2012 la 4,245 miliarde euro.

În 2011, investiţiile străine directe în România s-au redus cu 13,6% faţă de 2010, până la 1,92 miliarde euro, şi au finanţat deficitul de cont curent în proporţie de 33,7%.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor