Ianis Hagi ar putea fi luat de FC Sevilla
alte articole
Ianis Hagi, împrumutat de clubul belgian KRC Genk la Glasgow Rangers, nu are încă o confirmare de la echipa scoţiană că ar putea să-l achiziţioneze definitiv contra sumei de 5 milioane de euro.
În acest context, echipa de fotbal FC Sevilla este interesată de tânărul mijlocaş român, potrivit publicaţiei spaniole AS.
Sursa menţionează că Hagi este de mult timp sub observaţia clubului andaluz, iar interesul a crescut în ultima vreme, având în vedere neînţelegerile dintre jucător şi clubul belgian, evidenţiate de publicaţia belgiană La Meuse, precum şi de faptul că mijlocaşul ofensiv este foarte tânăr - 21 ani.
AS scrie că un eventual transfer la Sevilla al lui Ianis Hagi a fost luat în consideraţie de anul trecut, iar tatăl fotbalistului, Gheorghe Hagi, care a jucat la Real Madrid şi FC Barcelona, a fost de părere că Sevilla ar fi o oportunitate pentru fiul său.
"Mi-a plăcut întotdeauna stilul de joc din Spania şi sper să ajung acolo într-o bună zi”, a declarat Ianis Hagi într-un interviu pentru Marca.