Grecia impune amenzi persoanelor peste 60 de ani nevaccinate

Kyriakos Mitsotakis (Captură Foto)
Lorenz Duchamps
30.11.2021

Grecia a declarat, marţi, că cetăţenii cu vârsta de peste 60 de ani care nu se conformează unui nou ordin de vaccinare împotriva COVID-19 impus de guvern până pe 16 ianuarie vor primi o amendă lunară recurentă de 100 de euro.

Premierul Kyriakos Mitsotakis a spus că decizia de a implementa măsura anunţată pe 30 noiembrie l-a „chinuit” personal, dar este necesară pentru „protecţia concetăţenilor noştri”.

„Nu este o pedeapsă”, a spus Mitsotakis. „Aş spune că este o taxă de sănătate”, a adăugat el, explicând că guvernul va folosi banii încasaţi din amenzi pentru a finanţa spitalele Greciei care luptă împotriva pandemiei de virus Wuhan.

„Cei peste 60 de ani care nu au fost vaccinaţi vor trebui să facă o programare până pe 16 ianuarie, altfel li se va aplica o amendă de 100 de euro”, a spus premierul, potrivit GreekReporter.com. „Amenda va fi emisă de Autoritatea pentru Venituri Publice (AADE), iar aceşti bani vor fi încasaţi într-un fond special care va finanţa spitalele noastre”.

SYRIZA, principalul partid de opoziţie din Grecia, l-a criticat pe Mitsotakis pentru noua măsură, declarând că este punitivă şi excesivă din punct de vedere financiar, subliniind că nicio altă ţară din lume nu a aplicat astfel de reguli cetăţenilor săi.

„Făptuitorul dezastrului sanitar, într-o panică [provocată de] prăbuşirea totală a sistemului naţional de sănătate şi jalnicul 'record' european în decese şi cazuri de COVID-19, în loc să-şi asume responsabilitatea, îl îndreaptă din nou asupra cetăţenilor”, a afirmat partidul.

SYRIZA l-a acuzat pe Mitsotakis că îi „vizează pe cei peste 60 de ani”, explicând că, în loc să implementeze „pedepse şi măsuri de anihilare economică”, guvernul ar trebui să se concentreze pe reguli care sprijină sistemul naţional de sănătate, să încurajeze vaccinările împotriva COVID-19 şi să înăsprească măsurile de protecţie a sănătăţii.

Mitsotakis a afirmat că oficialii au decis să facă vaccinarea obligatorie pentru persoanele în vârstă, din cauza datelor Ministerului Sănătăţii, care arată că există 520.000 de persoane cu vârstă de peste 60 de ani care nu au făcut vaccinul.

„Vieţi vor fi salvate prin această decizie. Vaccinarea salvează vieţi”, a declarat liderul grec. Aproximativ 63% din populaţia de 11 milioane a Greciei este complet vaccinată.

Amenda de 100 de euro reprezintă o parte considerabilă din pensia medie lunară de 730 de euro în Grecia.

La începutul acestei luni, Grecia a blocat accesul persoanelor nevaccinate în anumite spaţii interioare, chiar dacă sunt testate şi au un rezultat negativ pla testul COVID-19. Măsura se aplică inclusiv în restaurante, cinematografe, muzee şi săli de sport. Înainte de această restricţie, persoanele nevaccinate puteau accesa în continuare cele mai multe locuri dacă aveau rezultate negative la test.

Ministerul Sănătăţii din ţară a înregistrat 931.183 de infecţii şi 18.067 de decese de când a început pandemia în urmă cu aproape doi ani.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor