Fotbal: Stoican vrea ca dinamoviştii să fie nişte "dulăi" în meciul cu Ceahlăul
alte articole
Antrenorul lui Dinamo Bucureşti, Flavius Stoican, vrea ca fotbaliştii lui să fie nişte "dulăi" în meciul de duminică împotriva Ceahlăului Piatra Neamţ, echipă al cărei tehnician, Vasile Miriuţă, i-a numit "căţeluşi" pe jucătorii formaţiei din Capitală.
Stoican a prefaţat vineri, într-o conferinţă de presă organizată la Săftica, meciul programat duminică, de la ora 14,00, pe stadionul "Dinamo", în etapa a 10-a a Ligii I, relatează site-ul clubului bucureştean.
"Urmează o partidă dificilă. Întâlnim o echipă în adevăratul sens al cuvântului care, deşi nu are individualităţi, a demonstrat că este bine formată de Miriuţă. Jula are calităţi, o ştie toată lumea, nu mai trebuie să demonstreze nimic. Golubovic este un jucător periculos pentru adversari şi foarte folositor pentru echipa sa. Miriuţă a spus că suntem căţeluşi? Sperăm să le demonstrăm că putem mai mult decât cred ei, şi anume că suntem dulăi", a spus Stoican.
"Trebuie să fim realişti, am obţinut doar două victorii până acum. Nu am realizat încă nimic, dar avem moralul foarte ridicat. Oricum, indiferent de rezultate, jucătorii au demonstrat că au un caracter puternic", a completat Stoican, care a precizat că Liga I nu este o întrecere slabă valoric. El a adăugat că mijlocaşul Alexandru Curtean va putea fi recuperat pentru meciul cu Ceahlăul.
De asemenea, Stoican a menţionat ca sâmbătă, când se împlinesc 13 ani de la dispariţia lui Catalin Hîldan, va merge împreună cu şase jucători la mormântul "Unicului Căpitan".
"Mâine dimineaţă vom merge la mormântul lui Hîldan, eu şi şase jucători. Mi-e foarte greu să vorbesc despre asta. Sunt 13 ani, a trecut timpul foarte repede. Am fost coechipier cu el la echipa de tineret, ştiu ce fel de om era, a fost un suflet deosebit. Am făcut o şedinţă să văd cine vrea să meargă cu mine şi toţi jucătorii au ridicat mâna. Cred că este un element motivator pentru meciul cu Ceahlăul", a subliniat Stoican.