Fotbal: Steaua a încasat peste 4 milioane din participarea în ediţia trecută a Europa League

(Martin Rose / Bongarts / Getty Images)
Epoch Times România
24.07.2013

Steaua Bucureşti a primit 4,3 milioane de euro din participarea în ediţia trecută a competiţiei de fotbal Europa League, potrivit raportului financiar dat publicităţii marţi de Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA).

Steaua, care a ajuns în optimile de finală ale competiţiei, a încasat mai exact 4.366.707 euro de la UEFA. Deşi "roş-albaştrii" au câştigat grupa din Europa League (11 puncte), VfB Stuttgart, formaţia de pe locul secund (8 p), a primit mai mult (diferenţă de pool market), 5.690.187 euro. Molde a încasat 2.451.983 euro, iar FC Copenhaga - 3.186.802 euro.

Chelsea, câştigătoarea trofeului, a fost recompensată cu 10.704.878 euro, dar londonezii au primit mai mult pentru participarea în grupele Champions League, 30.777.000 euro.

Totalul premiilor acordate de forul continental echipelor participante în stagiunea 2012-2013 a Europa League (cu începere din faza grupelor) s-a ridicat la 209 milioane euro.

Hapoel Kiryat Shmona FC a primit cel mai puţin, 1.550.131 euro, în condiţiile în care suma de 1,3 milioane a fost garantată echipelor care au luat parte la faza grupelor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor