Fotbal: Solskjaer a apreciat golul lui Chiricheş

Antrenorul echipei norvegiene Molde FK, Ole Gunnar Solskjaer. (DANIEL MIHAILESCU / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
26.10.2012

Antrenorul echipei norvegiene Molde FK, Ole Gunnar Solskjaer, a apreciat golul marcat din foarfecă de fundaşul stelist Vlad Chiricheş, joi seara, după meciul cu Steaua, din Europa League.

"Aveam amintiri frumoase din România, am marcat din penalty pentru Norvegia, am făcut 1-1 aici cu voi, în preliminariile pentru Euro 2004. Am venit în România, ne-am apărat perfect, dar a venit un fundaş central (Chiricheş, n. red.) şi a marcat un gol din foarfecă", a spus Solskjaer la Dolce Sport.

"Ştiam că Steaua este o echipă foarte puternică acasă, dar cred că jucătorii mei s-au descurcat bine, ţinând cont că am folosit unii foarte tineri. Noi ne dorim un punct din deplasare şi să câştigăm toate meciurile de pe teren propriu", a mai spus fostul atacant al lui Manchester United.

Steaua a învins cu 2-0 campioana Norvegiei, Molde FK, joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în Grupa E a Europa League, graţie golurilor marcate de Vlad Chiricheş (30) şi Raul Rusescu (32).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor