Fotbal: Iker Casillas (Real Madrid), accidentat la primul său meci oficial după o pauză de 8 luni

Portarul echipei de fotbal Real Madrid, Iker Casillas. (Burak Kara / Getty Images)
Epoch Times România
18.09.2013

Iker Casillas, portarul echipei de fotbal Real Madrid şi al selecţionatei Spaniei, s-a accidentat marţi seara, în meciul cu Galatasaray Istanbul din cadrul primei etape a Ligii Campionilor, fiind nevoit să părăsească terenul după o ciocnire cu colegul său Sergio Ramos.

Medicii clubului spaniol i-au aplicat iniţial o faşă în jurul abdomenului, însă Casillas nu a putut continua jocul, părăsind terenul în minutul 15, când a fost înlocuit cu Diego Lopez. Căpitanul lui Real va fi supus unui control medical amănunţit luni, la Madrid, existând temeri că a suferit o fisură costală, care l-ar putea ţine departe de gazon mai multe săptămâni.

La Istanbul, Casillas a apărut pentru prima oară între buturile lui Real Madrid după opt luni, însă revenirea sa a fost marcată de ghinion, aşa cum sublinia după joc atacantul portughez Cristiano Ronaldo.

"Iker a avut ghinion, astfel de lucruri se mai întâmplă în fotbal", a subliniat Ronaldo, eroul meciului de la Istanbul, în care a marcat trei goluri pentru Real.

În vârstă de 32 ani, Iker Casillas nu a mai jucat într-o partidă oficială pentru Real Madrid din luna ianuarie, când un alt coechipier, Alvaro Arbeloa, l-a călcat în mod accidental pe mână, provocându-i o fractură. Deşi s-a refăcut, el nu a mai intrat în graţiile fostului antrenor al madrilenilor, Jose Mourinho, care l-a preferat în locul său pe Diego Lopez. Şi succesorul lui Mourinho, italianul Carlo Ancelotti, pare să-l prefere tot pe portarul adus în iarnă de la FC Sevilla, pe care l-a utilizat ca titular în primele etape din actuala ediţie a campionatului spaniol.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor