Fotbal: Antrenorul Andone şi-a reziliat contractul cu CFR Cluj
Antrenorul Ioan Andone a ajuns la un acord cu conducerea clubului de fotbal CFR 1907 Cluj pentru rezilierea contractului cu campioana României, fapt confirmat de site-ul oficial al grupării.
"Managementul clubului CFR 1907 Cluj şi Dl. Ioan Andone au convenit să înceteze raporturile juridice în curs de derulare, începând cu data de 24 octombrie 2012. Suntem mândri de tot ce am realizat împreună, atât în primul "mandat" al lui Ando, cât şi pe parcursul acestui an 2012: obţinerea celui de-al treilea titlu de campioană, cele cinci victorii din Liga Campionilor şi egalul eroic obţinut la Istanbul. Ando are şi va avea întodeauna un loc special în inimile suporterilor noştri, iar relaţia de prietenie cu managementul şi acţionarii clubului va rămâne veşnică", se arată în comunicatul semnat de preşedintele Iuliu Mureşan.
Andone (52 ani) a preluat formaţia din Gruia în data de 9 aprilie şi a reuşit să câştige campionatul. Andone a mai condus pe CFR în sezonul 2007-2008, când a reuşit eventul.
CFR Cluj a obţinut rezultate excelente în Liga Campionilor, unde a ajuns în grupe, după victorii "duble" cu Slovan Liberec şi FC Basel în tururile preliminare. CFR, cu Andone debutant în Champions League, a reuşit în grupă o victorie cu scorul de 2-0 la Braga, a pierdut acasă cu Manchester United (1-2) şi a remizat la Istanbul, cu Galatasaray (1-1).
CFR Cluj este calificată în optimile de finală ale Cupei României-Timişoreana, fază în care va întâlni echipa de ligă secundă FC Botoşani.
În schimb, în Liga I, campioana se află pe un incredibil loc 10, după 12 etape, cu 4 victorii, 4 egaluri, 4 eşecuri, golaveraj 21-16, 16 puncte.
Andone a menţionat după meciul cu Galatasaray că are două oferte, iar una dintre acestea ar fi de la Rapid, conform gsp.ro, echipă pe care Andone a mai pregătit-o în 2010. Andone, care are în palmares trei titluri de campion al României, a mai antrenat în cariera sa pe Sportul Studenţesc, Universitatea Cluj, Petrolul Ploieşti, Farul Constanţa, FC Braşov, FC Bihor, Dinamo Bucureşti, Omonia Nicosia, Al-Ettifaq, Al-Ahli, ŢSKA Sofia.
Deşi era anunţat de unele surse drept înlocuitor al lui Andone, italianul Edoardo Reja a infirmat venirea la Cluj. Patronul Arpad Paszkanyi va anunţa noul antrenor în zilele următoare. Un alt nume vehiculat este cel al italianului Alberto Cavasin.