De ce s-a descotorosit AUR de Diana Şoşoacă? Lider al partidului face declaraţii
alte articole
Senatorul Claudiu Târziu a susţinut că Diana Şoşoacă a fost exclusă din AUR pe motiv că aceasta avea „o stilistică” pe care partidul nu a putut-o „îngădui prea mult”. Potrivit copreşedintelui AUR, ea nu era în niciun caz un vector de imagine ci, dimpotrivă, făcea imagine proastă partidului.
„Ce vector de imagine? Ea făcea imagine doar pentru sine şi făcea o imagine proastă partidului”, a declarat Târziu, citat de Ziare.com, la emisiunea Insider Politic.
Claudiu Târziu a mai explicat faptul că Şoşoacă a fost „un import recent”, înscriindu-se în AUR în penultima zi de depunere a candidaturilor în baza unei „înţelegeri cu un alt grup politic”, respectiv Partidul Neamul Românesc. Senatorul a susţinut despre formaţiunea condusă de fostul pesedist Ninel Peia, că „nu contează, că oricum nu există decât pe hârtie”.
„Ce vector de imagine? Ea făcea imagine doar pentru sine şi făcea o imagine proastă partidului. Nu se compară totuşi nici limbajul, nici agresivitatea continuă, nici scandalurile în lanţ pe care le făcea Diana atât în partid, cât şi în afara partidului. Avea o stilistică pe care noi nu am putut să o îngăduim prea mult şi nu a fost dată afară de către mine sau de către Sorin Lavric.
Eu am propus (excluderea din partid a Dianei Şoşoacă – n.r.) în momentul în care a îndrăznit să conteste autoritatea unuia dintre membrii preşedinţiei partidului, adică a lui Sorin Lavric, şi să-l atace public, bineînţeles că asta am propus, iar Biroul Naţional de conducere a hotărât în integralitatea lui să o excludă pe Diana. Deci nu a fost niciun vot împotriva acestei propuneri”, a declarat Târziu.