Cum a fost soluţionată contestaţia Elenei Udrea

Contestaţia înaintată de susţinătorii Elenei Udrea, nemulţumiţi de rezultatul alegerilor de sâmbătă, a fost analizată în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, iar rezultatul final a fost anunţat de preşedintele Comisiei de Organizare a Convenţiei Naţionale Extraordinare a Partidului Democrat Liberal, Ioan Bălan.
Elena Udrea (Epoch Times România)
Cristina Boiangiu
24.03.2013

Contestaţia înaintată de susţinătorii Elenei Udrea, nemulţumiţi de rezultatul alegerilor de sâmbătă, a fost analizată în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, iar rezultatul final a fost anunţat de preşedintele Comisiei de Organizare a Convenţiei Naţionale Extraordinare a Partidului Democrat Liberal, Ioan Bălan.

Votul de la Convenţia de sâmbătă a fost corect, la fel şi numărătoarea voturilor, a precizat Bălan. Contestaţiile analizate au fost declarate neîntemeiate. "Subiectul este închis", a concluzionat Ioan Bălan.

Vasile Blaga a fost declarat sâmbătă seara câştigător al funcţiei de preşedinte al PDL, cu 2.344 voturi din totalul celor 4.567 valabil exprimate, iar Elena Udrea s-a clasat pe locul al doilea cu 2.014 voturi, în timp ce Monica Macovei a primit numai 209.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a anunţat că lucrurile "sunt încheiate aici": "Încerc să fiu calm. Eu nu am umblat azi-noapte prin hoteluri, nu am venit să vă dau de mâncare gratis". Pe viitor, preşedintele PDL se va concentra pe bătălia cu USL şi aşteaptă o echipă unită cu care să se ocupe de reconstrucţia partidului şi a dreptei româneşti.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor