Convenţia Extraordinară a PDL: Democrat-liberalii îşi aleg noua conducere, în prezenţa lui Băsescu
alte articole
Convenţia Naţională Extraordinară a PDL a început sâmbătă, la ora 10, la Romexpo, în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu, invitat să ia parte la alegerea noii conduceri a formaţiunii politice. Actualul preşedinte Vasile Blaga candidează cu moţiunea "România dreaptă. Politica dincolo de lozinci", Elena Udrea cu "Noul Partid Democrat Liberal. O nouă Românie", iar Monica Macovei cu "Reformiştii".
La începutul Convenţiei, deputatul PSD Mihai Sturzu le-a înmânat Elenei Udrea şi Elenei Băsescu câte o scrisoare în care se menţionează că "interesul naţional nu se negociază cu Tokes şi Orban". Sturzu le-a cerut celor două PDL-iste să o transmită europarlamentarilor PDL şi i-a urat succes lui Udrea pe care a declarat că speră să o vadă în fruntea partidului.
Sturzu a fost însoţit la Romexpo de câteva zeci de tineri protestatari.
"Avem o scrisoare pe care vrem să o adresăm Monicăi Macovei şi lui Cristian Preda. Suntem nişte oameni destul de tineri şi cu multă grijă pentru viitorul ţării noastre şi am observat că de fiecare dată când se vorbeşte despre interesul naţional aceşti europarlamentari români fac exces de zel, dar de fapt ei negociază cu Laszlo Tokes şi cu Viktor Orban", a explicat Sturzu, înainte de începerea Convenţiei.
Elena Băsescu i-a solicitat lui Sturzu ca "toţi europarlamentarii USL să încerce să obţină un buget mai mare pentru România".
Convenţia a început în acordurile imnului naţional, iar cei trei candidaţi la funcţia de preşedinte al partidului - Vasile Blaga, Elena Udrea şi Monica Macovei - au urcat pe scenă, însoţiţi de susţinători.
Din cei 5.009 delegaţi care urmau să fie prezenţi la eveniment, la începerea Convenţiei erau în sală doar 4.200.
Monica Macovei a fost prima dintre candidaţi care a sosit la Romexpo, însoţită de Cristian Preda şi Adrian Papahagi, şi a declarat: "Mă aştept să câştig". Blaga a afirmat că are emoţii, în timp ce Elena Udrea a precizat că este un moment important pentru ea şi a ales să poarte portocaliu pentru PDL.