Cluj: Antrenorul Emeric Jenei va fi supus unei intervenţii chirurgicale pe cord deschis, la Institutul Inimii

Epoch Times România
22.09.2012

Fostul antrenor Emeric Jenei va fi supus, sâmbătă, unei intervenţii chirurgicale pe cord deschis, la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, pentru a-i fi montate câteva bypass-uri.

Selecţionerul României la turneul final al Cupei Mondiale din 1990 şi al Campionatelor Europene din 2000 a avut probleme cardiace la efort, în ultima vreme, şi a venit de la Oradea pentru un control de specialitate la Cluj-Napoca. Supus unei coronarogafii (tehnică de diagnosticare folosită în cardiologie pentru vizualizarea precisă a arterelor coronare ce irigă inima), medicii au descoperit ca Emeric Jenei are două artere foarte îngustate, care restrâng circulaţia sanguină.

Antrenorul în vârstă de 75 de ani a venit de la Oradea însoţit de familie.

Născut la Agriş, pe 22 martie 1937, Emeric Jenei a început să joace fotbal la echipa "Flamura Roşie" din Arad. Timp de peste un deceniu, între 1957 si 1969, el a apărat culorile Stelei pe teren, iar în 1972 şi-a început cariera de antrenor. Cel mai mare succes din cariera marelui antrenor este cucerirea Cupei Campionilor, în 1986, la Sevilla, unde echipa Steaua a învins FC Barcelona, la loviturile de departajare de la 11 metri.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor