Campionatul Spaniei - Real Madrid, victorie controversată la Elche

Cristiano Ronaldo - Real Madrid (PIERRE-PHILIPPE MARCOU / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
26.09.2013

Real Madrid a obţinut o victorie in extremis pe terenul nou-promovate Elche, cu scorul de 2-1, miercuri seara, în etapa a 6-a a campionatului de fotbal al Spaniei, graţie unui gol marcat de Cristiano Ronaldo, în min. 90+6, dintr-un penalty controversat.

Ronaldo deschisese scorul în min. 51, dar gazdele, la care fundaşul român Cristian Săpunaru nu a fost inclus în lot, au restabilit egalitatea în primul minut adiţional (90+1), prin Richmond Boakye. Deşi arbitrul Muniz Fernandez anunţase doar patru minute de prelungire, a lăsat mai mult jocul să se desfăşoare, iar în min. 90+5 a acordat penalty la un duel ce a părut să fie egal, potrivit agenţiilor internaţionale de presă, între fundaşul Carlos Sanchez (Elche) şi Pepe (Real). Cristiano Ronaldo a transformat şi a adus o victorie contestată pentru Real.

Raul Rusescu nu a fost nici de data aceasta în lotul echipei Sevilla FC, care a dispus cu 4-1 de Rayo Vallecano, obţinând prima victorie în La Liga şi părăsind poziţia de "lanternă roşie".

Rezultate:

Miercuri

Elche - Real Madrid 1-2

Au marcat: Richmond Boakye 90+1, respectiv Cristiano Ronaldo 51, 90+6 penalty.

Sevilla - Rayo Vallecano 4-1

Au marcat: Ivan Rakitic 17 - penalty, 53, Carlos Bacca 80, 88, respectiv Adrian Gonzalez 55.

Cartonaşe roşii: Alejandro Galvez 66, Jonathan Viera 82.

Granada CF - Valencia 0-1

A marcat: Jonas 90+4.

Marţi

Malaga - Almeria 2-0

Au marcat: Fernando Tissone 68, Portillo 90+1.

Atletico Madrid - Osasuna 2-1

Au marcat: Diego Costa 18, 25, respectiv Oriol Riera 42.

Barcelona - Real Sociedad 4-1

Au marcat: Neymar 5, Lionel Messi 8, Sergio Busquets 23, Marc Bartra 77, respectiv Alberto De la Bella 64.

Levante - Real Valladolid 1-1

Au marcat: Baba 36, respectiv Javi Guerra 42.

Andreas Ivanschitz (Almeria) a ratat un penalty în min. 45+1.

Cartonaş roşu: Zakaria Bergdich (Valladolid) 45.

Joi sunt programate partidele Athletic Club Bilbao - Real Betis Sevilla, Getafe - Celta Vigo, Villarreal - Espanyol.

În clasament, pe primul loc se află Barcelona, 18 puncte, urmată de Atletico Madrid, 18 p, Real Madrid, 16 p, Villarreal, 11 p (5 jocuri), Espanyol, 11 p (5 j), etc.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor