BERD împrumută Hidroprahova cu 9,2 milioane euro pentru îmbunătăţirea infrastructurii de apă

Epoch Times România
19.02.2013

BERD oferă un împrumut de 9,2 milioane euro către SC Hidroprahova SA, operatorul regional de apă şi canalizare din judeţul Prahova, pentru a contribui la finanţarea unui program de investiţii în valoare de 146,2 milioane euro.

Astfel, vor fi îmbunătăţite serviciile de alimentare cu apă şi canalizare a peste 170.000 de locuitori ai judeţului Prahova. Proiectul include extinderea şi modernizarea reţelelor de apă şi canalizare în opt aglomerări urbane din judeţul Prahova: Breaza, Băicoi, Câmpina, Mizil, Plopeni, Sinaia, Urlaţi şi Vălenii de Munte.

Împrumutul BERD se acordă împreună cu Fondurile UE de Coeziune în valoare de 116,5 milioane euro, precum şi cu finanţări disponibile de la guvernele locale.

Programul de investiţii va contribui la creşterea calităţii apei potabile în conformitate cu directivele UE şi va îmbunătăţi accesul la serviciile de alimentare cu apă şi canalizare în zona deservită de aceste servicii a companiei.

De asemenea, se aşteaptă ca investiţia să reducă semnificativ pierderile de apă ale Companiei Hidroprahova, reducând în acest fel şi costurile de operare.

Odată ce programul va fi în totaliate implementat, 96% din populaţia aferentă zonei de proiect va fi racordată la o sursă de apă potabilă, iar rata de conectare la canalizare se aşteaptă să crească la 91 de procente pentru populaţia din zona aferentp proiectului.

”Proiectul va promova, de asemenea, investiţii în resurse regenerabile de energie printr-un element important : SC Hidroprahova intenţionează să introducă între 3.000 şi 5.000 de panouri solare, cu o capacitate instalată totală de 0.8-1 MW în instalaţiile lor de epurare a apelor uzate”, se arată în comunicatul transmis marţi de BERD.

Împrumutul acordat de BERD de 9,2 milioane euro este parte a Programului Cadru Regional de Co-finanţare al Fondurilor UE de Coeziune (R2CF), în valoare de 330 milioane euro, lansat de BERD în 2010 şi extins în Septembrie 2012 cu scopul de a sprijini investiţiile în sistemele de apă şi canalizare din România şi de a ajuta municipalităţile să absoarbă fondurile disponibile prin Fondul UE de Coeziune.

Se estimează că programul-cadru va mobiliza investiţii suplimentare de aproximativ 2 miliarde euro în infrastructura de apă şi canalizare din România.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor