BCR lansează un serviciu care permite plăţile către alte persoane doar pe baza numărului de telefon
alte articole
Banca Comercială Română (BCR) lansează, în premieră pe piaţă bancară românească, serviciul Tranzacţii Mobile BCR, care permite plăţile către alte persoane, doar pe baza numărului de telefon mobil, a anunţat joi banca.
"În premieră în România, utilizatorii unui astfel de serviciu pot trimite bani prietenilor, membrilor familiei sau cunoscuţilor doar pe baza numărului de telefon mobil al acestora. Astfel, clienţii BCR trebuie să cunoască doar numărul de telefon mobil al beneficiarului (nu mai sunt necesare detalii financiare suplimentare) şi pot trimite acestuia banii necesari, chiar şi în caz de urgenţă (oricând şi oriunde, fără să mai aştepte o viitoare întâlnire pentru a înmâna sumele)", a declarat Bogdan Marin, Directorul Managementului Canalelor Retail, BCR.
BCR precizează că a reuşit, în decursul anului 2012, să ofere clienţilor săi posibilităţi variate de efectuare a operaţiunilor bancare direct de pe telefonul mobil, indiferent de tipul acestora.
Folosind telefonul mobil, clienţii BCR pot acum afla soldul conturilor, pot vizualiza cele mai recente operaţiuni, pot plăti facturi sau transfera sume de bani, utilizând optiunea care răspunde cel mai bine nevoilor individuale de timp, accesibilitate şi mobilitate.
Serviciul Tranzacţii Mobile BCR poate fi activat la orice unitate BCR şi este oferit gratuit tuturor clienţilor putând fi ataşat oricărui cont curent în lei. Banca precizează că serviciul e disponibil prin apelarea de pe telefonul mobil a numărului *183# (litera M pe tastatură telefonului). "Se trimite simplu, codul asociat opţiunii, din meniul interactiv (ex: tastă 1 pentru Sold cont)", se arată în comunicat.
Potrivit băncii, clienţii BCR, utilizatorii serviciului Tranzacţii Mobile BCR, pot folosi acest serviciu la orice oră, de pe orice abonament sau cartela reîncarcăbilă activă în reţelele de telefonie mobilă Orange, Vodafone şi Cosmote şi mai ales, de pe orice telefon mobil (cu funcţii de bază sau de tip smartphone), fără să fie nevoie de internet mobil.
"Dacă până acum un an ofeream clienţilor doar o variantă optimizată pentru mobile a internet banking, în decursul ultimelor două luni am reuşit să dezvoltăm soluţii complete şi variate de mobile banking: aplicaţii dedicate telefoanelor de tip smartphone (Android şi iphone), trimiterea de notificări prin SMS privind operaţiuni efectuate în(din cont, iar acum am întregit ofertă cu serviciul a Tranzacţii Mobile BCR" a adăugat Bogdan Marin.
Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societătile de profil de pe piaţă leasingului, managementului activelor, pensiilor private, a băncilor de locuinţe şi a serviciilor bancare prin telefonul mobil.