BCR a depăşit pragul de 250.000 clienţi care îşi încasează pensia pe card

Banca Comercială Română. (Oana Moisescu / Epoch Times)
Epoch Times România
25.03.2013

Banca Comercială Română (BCR) are, în prezent, peste 250.000 de clienţi care îşi încasează pensia pe card datorită ofertei special create pentru ei, au anunţat luni reprezentanţii băncii.

BCR oferă celor interesaţi Pachetul COMOD care a fost special construit pentru a răspunde nevoilor clienţilor pensionari şi include produse şi servicii dedicate. “Pachetul COMOD BCR oferă pensionarilor costuri reduse cu până la 75% faţă de oferta curentă a băncii. Interesul manifestat de clienţi confirmă încă o dată că oferta pe care o avem pentru ei este una completă, care să raspundă cât mai bine cerinţelor şi nevoilor lor. De la lansarea lui am avut, în mai putin de doi ani, o dublare a numarului de clienţi ce încasează pensia în cont la BCR. Totodată, noile pachete de cont curent au trezit interesul acestui segment de clienţi pentru facilitaţile pe care le oferă“, a declarat Anda Pastean, sef departament, Departamentul Dezvoltare Afaceri Clienti Persoane Fizice, BCR.

BCR derulează, până pe data de 17 mai, o campanie de promovare pentru încasarea pensiei pe card şi a Pachetului COMOD BCR destinat pensionarilor – “Alegeţi să primiţi pensia pe card la BCR şi câştigaţi sănătate!”.

Astfel, toţi clienţii care depun o cerere de virare pensie la BCR în perioada campaniei sunt înscrişi automat în tragerea la sorţi pentru una din cele 50 de asigurări private de sănătate SeniorMed oferite de BCR Asigurări de Viaţă VIG, care este si partener al acestei campanii.

Potrivit sursei citate, avantajele asigurării private de sănătate SeniorMed constau în consultaţii gratuite de medicină generală şi de specialitate iniţiale (maxim patru pe an), consultaţii gratuite de medicină generală şi de specialitate – control (maxim patru pe an), analize de laborator (un set standard pe an, imagistică cu recomandare medic specilaiist (ecografie 2D si 3D – una pe an), radiografie cu recomandare medic specilalist (una pe an), linie telefonică disponibilă pentru programări non-stop şi reţea extinsă de clinici partenere.

În plus, orice client care încasează pensia în cont la BCR poate achiziţiona o asigurare privată de sănătate SeniorMed de la sediul oricarei sucursale BCR pentru numai 22,5 lei pe luna. „Am dezvoltat această asigurare de sănătate special pentru clienţii pensionari ai BCR, pornind de la nevoia acestora de a accesa servicii de calitate în sectorul medical privat la un preţ accesibil”, a declarat Mihai Belicciu, membru al directoratului BCR Asigurari de Viata Vienna Insurance Group.

Alegând să primească pensia la BCR, clienţii se bucură de numeroase avantaje, mai spun sursele citate. Este vorba despre retrageri gratuite la bancomatele BCR, gratuitate pentru interogarea soldului la bancomatele BCR, gratuitate pentru plata facturilor la ATM, bonus de dobândă de 0,30% faţă de oferta standard(promoţională pentru depozitele cu dobândă fixă în lei, euro şi USD pe termen de 3, 6 şi 12 luni dacă aleg să îşi achiziţioneze Pachetul Comod BCR, un pachet dezvoltat exclusiv pentru încasarea pensiei. De asemenea, clienţii câştigă timp şi beneficiază de libertate de mişcare pentru că pensia este virată direct în cont, astfel încât ei nu mai sunt obligaţi să îşi facă programul după orarul oficiilor poştale sau al poştaşului. Mai mult decât atât, reţeaua de bancomate BCR este cea mai extinsă şi permite accesul la banii din cont 24/7.

Pentru a achiziţiona pachetul COMOD BCR, clienţii se pot adresa în unităţile BCR cu cartea de identitate şi talonul de pensie pentru a solicita virarea pensiei în contul BCR. În atragerea clienţilor pensionari, BCR mizează pe avantajele competitive ale produsului COMOD BCR: cost al pachetului mai mic decât al concurenţei, transmiterea lunară a extrasului de cont, puncte de loialitate la cardul de debit şi reduceri la comercianţi, reţea mai mare de comercianţi parteneri ce oferă reduceri la plata prin card, interogare sold la ATM gratuit şi SMS gratuit la primirea pensiei în cont, serviciu disponibil din luna aprilie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor