Baschet masculin: Vineri se dispută prima Supercupă a României

(Al Bello / Getty Images)
Epoch Times România
18.09.2012

CSU Ploieşti, campioana României în exerciţiu la baschet masculin, şi BCM U Piteşti, deţinătoarea Cupei României, se vor lupta vineri, 21 septembrie, cu începere de la ora 18,00, în Sala "Giuleşti" din Bucureşti, pentru primul trofeu ale Supercupei României din istoria acestei discipline sportive.

Ploieştenii conduşi de Vladimir Arnautovic şi Sorin Hartman au reuşit un retur foarte bun, terminat cu un nou titlu în vitrină.

De partea cealaltă, argeşenii lui Tudor Costescu şi Sorin Căprărescu au reuşit să se califice în final four-ul Cupei României şi să câştige trofeul după ce au trecut în finală de BC Timişoara.

Totodată, meciul din 21 septembrie 2012, va reprezenta primul meci oficial după partidele de verificare din presezon ale celor două formaţii, publicul având posibilitatea să urmărească la lucru şi noile achiziţii ale celor două combatante.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor