Auto: Napoca Rally Academy participă la ultima etapă a CM de raliuri

(Phil Walter / Getty Images)
Epoch Times România
14.11.2013

Cele două echipaje Napoca Rally Academy, Marco Tempestini(Lucio Baggio şi Simone Tempestini)Dorin Pulpea, vor lua startul în ultima etapă din Campionatul Mondial de Raliuri (WRC), Wales Rally GB, care va avea loc în Ţara Galilor, între 14 şi 17 noiembrie, anunţă un comunicat.

După ce au câştigat titlul în ERC Production Cup, cele două echipaje Napoca Rally Academy vor încheia sezonul 2013 cu acest raliu, ce are 22 probe speciale cu o lungime de 316 kilometri pe macadam.

Cu o locaţie nouă a cartierului general, la Deeside în loc de Cardiff, ultima etapă din WRC va fi cu siguranţă un test util pentru Simone Tempestini, care vrea să participe la mai multe etape din Campionatul Mondial în 2014.

"După experienţa din Finlanda, cu o maşină de la clasa R2, aştept acum cu nerăbdare startul în etapa din Ţara Galilor. Probele sunt tipic britanice şi cred că ne vom acomoda rapid cu ele. Este dificil să obţii un rezultat de top la prima participare într-o astfel de etapă, dar, aşa cum am făcut şi până acum, suntem aici ca să adunăm experienţă. Anul acesta a fost un an în care am învăţat multe şi acest lucru s-a văzut în timpii pe probe, ceea ce pentru noi este cel mai important", a spus Simone Tepestini, care va pilota un Subaru Impreza STI la clasa 3, la fel ca în Campionatul European de Raliuri.

"NRA a câştigat titlul european anul acesta şi ţinând cont că ne-am atins acest obiectiv, am vrut să avem şi o participare în Campionatul Mondial. Etapa din Marea Britanie este una dintre cele la care trebuie sa participi măcar o dată", a spus Marco Tempestini, pentru care este a doua prezenţă în Wales Rally GB, după cea din 2008.

"Simone a demonstrat că merge foarte tare pe macadam şi de abia aştept să văd cum stăm în duelul direct. Eu cred că va fi mai rapid decât mine, pentru că suprafaţa este mai alunecoasă şi el a demonstrat că poate să meargă tare în aceste condiţii, dar vom vedea. Nu avem nicio miză aici şi sunt sigur că ne vom distra pe probele din Ţara Galilor", a adăugat Marco Tempestini, care va pilota un Subaru Impreza R4.

Ultima etapă din Campionatul Mondial de Raliuri se va desfăşura în perioada 14-17 noiembrie. Etapa din Ţara Galilor are 22 de probe speciale, cu o lungime de 316 kilometri pe macadam.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor