Austria se gândeşte să impună carantina doar celor nevaccinaţi
alte articole
Persoanele nevaccinate din Austria ar putea să fie carantinate, conform unui plan luat în considerare de guvernul de la Viena, în cazul în care unităţile de terapie intensivă ale ţării se vor aglomera, transmite agenţia DPA.
„Suntem pe cale să ne confruntăm cu o pandemie a celor neprotejaţi”, a declarat noul cancelar austriac, Alexander Schallenberg, vineri noaptea, după o reuniune de criză.
Schallenberg a exclus carantinarea celor care au fost vaccinaţi - deşi mulţi dintre ei sunt purtători de virus - sau a celor care s-au recuperat după COVID-19. El şi-a exprimat speranţa că planurile de carantinare a celor nevaccinaţi vor trimite un semnal, îndemnând publicul să se vaccineze.
Sunt încă prea mulţi „cei care ezită şi amână”, a adăugat Schallenberg.
Cu toate acestea, situaţia în secţiile de terapie intensivă austriece este în mare parte stabilă, în ciuda creşterii recente a numărului de noi infecţii. Aproximativ 220 de paturi la terapie intensivă sunt ocupate în prezent de pacienţi cu COVID-19. Dacă acest număr va urca la 600, Austria va ajunge în faza cinci a planului său, care necesită restricţii masive de circulaţie pentru cei nevaccinaţi, au transmis surse guvernamentale.
Ministrul austriac al Sănătăţii, Wolfgang Muckstein, a declarat că Austria se află în prezent în prima fază, deci „ne uităm foarte departe în viitor”.
Aproximativ 62% din populaţia eligibilă a Austriei a fost complet vaccinată.