Angajaţii Diviziei Petrochimice Bradu se alătură protestelor de la Oltchim
Salariaţii de la Oltchim Râmnicu Vâlcea continuă joi protestele, iar lor li se vor alătura şi angajaţii de la Divizia Petrochimică Bradu din Piteşti, anunţă Realitatea.
“La ora 9.00 vom relua acţiunile de protest. Am discutat şi cu colegii de la Piteşti şi mâine (astâzi – n.r.) vor fi prezenţi şi ei aici şi nu vom renunţa la proteste până când nu vom primi răspunsuri clare la lista noastră de revendicări”, a declarat miercuri pentru AGERPRES Mihai Diculoiu, liderul Sindicatului Liber Oltchim.
Peste 400 de salariaţi de la Oltchim au blocat miercuri drumul naţional DN 64 Râmnicu Vâlcea-Slatina, protestând astfel faţă de situaţia în care se află combinatul vâlcean şi exprimându-şi nemulţumirea că nu şi-au mai luat salariile din decembrie anul trecut.
Şi la Piteşti zeci de angajaţi ai Diviziei Petrochimice Bradu, care aparţine Oltchim, au protestat miercuri pe drumul naţional DN 65B, care face legătura între autostrada A1 şi şoseaua spre Craiova.