Platforma Unionistă Acţiunea 2012 a organizat duminică, la fântâna de la Universitate, un eveniment de comemorare a zilei de 28 iunie 1940, "o zi neagră în istoria României, ziua când ne-au fost răpite Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa".
"Această pagină tristă din istoria neamului românesc este marcată astăzi în peste 200 de localităţi ale lumii. Avem un mesaj astăzi – reparăm greşelile trecutului. Dar nu doar că ne amintim de ele ci le şi reparăm, prin participarea la Marea Adunare Naţională de la Chişinău din 5 iulie unde cetăţenii R. Moldova vor vota simbolic unirea cu România." a declarat Iulia Modiga, vicepreşedinte al Platformei Unioniste Acţiunea 2012.