Mircea Radea(istoric): ”Cu 204 ani în urmă Basarabia a fost ruptă din trupul Moldovei printr-un act de corupţie”

Mircea Radea(istoric): ”Cu 204 ani în urmă Basarabia a fost ruptă din trupul Moldovei printr-un act de corupţie”

Se încarcă player-ul...

”În primul rând şi la est şi la vest de Prut trăieşte aceeaşi naţiune română. În urmă cu 204 ani, exact în locul de unde a plecat marşul, la Hanul lui Manuc, în urma unui act de corupţie şi de violenţă, acest teritoriu numit impropriu Basarabia, aflat între Prut şi Nistru, a fost rupt pentru prima oară din trupul principatului Moldovei. În anul 1918, de al cărui centenar ne apropiem românii au decis să trăiască iar în graniţele aceleiaşi ţări. Din păcate, în 1940, în condiţiile tragice ale celui de-al Doilea Război Mondial această parte greu încercată a fost ruptă din nou din trupul ţării şi înglobată în Uniunea Sovietică de tristă amintire”, a declarat Mircea Radea pentru Epoch Times la Marşul pentru Basarabia. 

”După 1991, deşi nu întreg acest teritoriu se constituie ca o Republică independentă Moldova, care nu este altceva decât un al doilea stat românesc, cu aceeaşi limbă, credinţă şi aceleaşi tradiţii. Peste puţin timp o să vină alegerile şi toţi politicienii se vor lăuda că vor face de toate pentru toţi şi vor stârpi corupţia. Dar dacă ei nu fac nimic să rezolve problema unui mare act de corupţie de acum 204 de ani, cum să-i credem că vor stârpi corupţia din zilele noastre? Cum să le credem toate promisiunile?”, a mai spus istoricul. 

În opinia sa, toţi politicienii români trebuie să-şi asume unirea ca problemă de interes naţional.


România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale