Mining Watch despre un dezastru pus la cale încetul cu încetul: Certej

27.03.2015
Se încarcă player-ul...

Mining Watch, proaspăt câştigătoare a unui premiu CeRe, aduce din nou în discuţie o problemă foarte puţin mediatizată - exploatarea aurului de la Certej.

Roxana Pencea, arăta că, recent, compania minieră a demarat lucrările la cariera Coranda, pentru organizarea şantierului şi construirea platformei extractive.

Nu mică a fost mirarea celor de la Mining Watch atunci când au constatat că lucrările NU se execută legal, primăria emiţând ilegal autorizaţii de construire. Au fost necesare 90 de zile pentru a determina autorităţile publice să verifice legalitatea autorizaţiilor.

Spre deosebire de Roşia Montana, compania minieră care conduce ostilităţile la Certej prezintă proiectul pe mici bucăţele şi îl extinde încetul cu încetul.

Cu toate acestea, cei de la Mining Watch arată că într-un viitor "apocaliptic" vor fi 7 cariere deschise în Munţii Apuseni - un proiect de mare anvergură, care pune Roşia Montană în umbră din punct de vedere al dimensiunii.

 

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor