Liiceanu, despre cei şapte martiri beatificaţi de Papa: Au ales "marea cinste a temniţei pentru credinţă"
Prezent la Bookfest, filozoful Gabriel Liiceanu a remarcat, la lansarea volumului "Martori ai Fericirii. Şapte vieţi de sfinţi români", scris de Francisca Băltăceanu şi Monica Broşteanu, că cei şapte episcopi greco-catolici, victime ale regimului comunist, "au reprezentat ceva foarte rar – capacitatea unui om de a-şi pune în acord idealul, vorbele şi faptele".
"E foarte greu să faci asta, mai ales atunci când şantajul care ţi se face nu este că eşti dat afară din serviciu, ci că îţi pierzi viaţa. Foarte puţini oameni pot să accepte că viaţa nu poate fi trăită cu orice preţ iar ei au făcut-o şi au făcut-o din două motive foarte simple. (...) Odată construiţi sufleteşte şi moraliceşte într-un anumit fel, n-au putut să-şi trădeze interioritate. Al doilea lucru – au făcut un legământ cu semenii lor în faţa lui Dumnezeu. N-au putut sa trădeze acest legământ. Din aceste două motive au acceptat să moară cu seninătate pentru că aşa cum spune unul dintre ei: au ales 'marea cinste a temniţei pentru credinţă'. Aşa se creează modele, iar modelele în general trebuie distruse când societatea are nevoie de contra-modele", a adăugat Liiceanu.
Cei şapte episcopi greco-catolici au fost beatificaţi pe 2 iunie, la Blaj, de către Papa Francisc, venit în vizită oficială în România.
"E o crimă că românii ardeleni ordotocşi au decis să atârne de Roma şi nu de Mitropolia Ortodoxă de la Alba Iulia? O minimă cunoaştere a istoriei locului şi a momentului îţi spune că gestul acesta a fost făcut de nişte oameni care nu erau recunoscuţi ca a patra stare în Imperiul Austro-Ungar, îţi spune că drepturile pe care le aveau românii în Ardeal erau nule, că nu participau în niciun fel la viaţa instituţiilor publice, că toate drepturile politice, sociale şi economice nu existau. Şi că singura variantă patriotică de a spera că poţi obţine toate acestea ar fi venit din unirea românilor ortodocşi cu Papalitatea, rămânând în ritualul bizantin, păstrându-şi comportamentul instituţional şi acceptând ca singur... de ce compromis nu înţeleg, dependenţa de Papă şi detaliul dogmatic filiogve.
Acest gest a avut consecinţe formidabile pentru cultura română şi pentru toată naţia română, pentru că acolo s-a născut o elită culturală cum nu exista în clipa aia în nicio ţara română, pentru că conectarea noastră la Occident s-a făcut atunci pentru prima oară. (...) A apărut o elită autohtonă de tip occidental. Tot învăţământul românesc din Ardeal s-a născut ca o iradiere a şcolilor deschise de Inocenţiu Micu la Blaj şi că apariţia şcolii ardelene a avut urmări formidabile pentru întreaga istorie a României moderne. Nu au obţinut drepturile pe care le sperau, dar urmările în plan spiritual au fost extraordinare. (...) Ridicolul nesfârşit al istoriei, ironia teribilă este că comuniştii i-au omorât de fapt în închisoare pe oamenii care au contribuit în mod decisiv la unirea Ardealului cu România, deci ideea că îi ucizi pe cei care au făcut România Mare e una dintre cele mai mari crime pe care le-a făcut regimul comunist", a precizat Liiceanu.
