Centrul de Resurse Juridice premiat la Gala CeRe pentru campania "Fără lagăre"
Centrului de Resurse Juridice i-a fost oferit joi, la Gala Premiilor Participării Publice (G3P), premiul "Fără cuvinte" pentru campania de prevenire a abuzurilor la adresa persoanelor cu dizbilităţi mintale instituţionalizate.
Nu mai puţin de 25.000 de copii şi adulţi sunt închişi în centre aşa-zis rezidenţiale, rupţi de lume şi cu şanse mici de reabilitare, captivi în sistem până la finele zilelor. Peste 5.000 de persoane instituţionalizate au murit în perioada 2010 - 2015.
Dupa 13 ani, sute de vizite în astfel de centre, peste 11.000 de semnături strânse pe o petiţie, aducerea subiectului în atenţia mass-media etc., CRJ a reuşit să obţină o lege care prevede înfiinţarea unui Mecanism Independent de Monitorizare a drepturilor persoanelor cu dizabilităţi mintale institutiţionalizate.
"Situaţia nu e mult schimbată (acum faţă de momentul '89 - n.r.) în ceea ce priveşte drepturile persoanelor obligate să stea în aceste locuri. Dacă în '89 vedeam copii şi tineri după gratii, la ferestre, la fel putem să-i vedem şi acum. În continuare în România nu avem servicii în comunitate, în continuare avem copii care ajung sa stea în centre de tip închis unde, în ultimii cinci ani, au murit 5.000 de oameni." a explicat Georgiana Pascu realitatea pe care CRJ încearcă să o schimbe prin campaniile sale.