Ambasadorul român în Cuba, despre normalizarea relaţiilor SUA-Cuba
”Un dialog politic între cele două ţări poate da roade, dar drumul normalizării este lung şi poate să aibă suişuri, coborâşuri şi momente de întrerupere. Alegerile din SUA vor influenţa puternic acest proces”, a susţinut Dumitru Preda, ambasadorul României în Cuba, în cadrul dezbatarii ”Relaţiile Cuba-Statele Unite. Drumul spre normalizare”, organizate ieri de Fundaţia Europeană Titulescu.
Diplomatul a subliniat momentul simbolic în care ”ultimul funcţionar al Ambasadei americane de la Havana, care are acum peste 80 de ani, cel care a închis ambasada şi a luat drapelul, era prezent pe 20 iulie atunci când secretarul de stat american John Kerry a redeschis ambasada”. În opinia sa, normalizarea relaţiilor dintre cele două ţări a fost posibilă şi datorită faptului că ”cei peste 2 milioane de cubanezi concentraţi în special în partea de sud a SUA, în Florida, sunt favorabili în mare majoritate (60%) restabilirii relaţiilor şi găsirii unor punţi de legătură”.