Zece femei excepţionale a căror viaţă a marcat istoria contemporană

Vă prezentăm câteva femei care au lăsat o amprentă semnificativă asupra istoriei, şi de a căror contribuţie în lume şi în societate este bine să ne amintim.
Femei exceptionale care au lasat o amprenta semnificativa asupra istoriei moderne.
Femei exceptionale care au lasat o amprenta semnificativa asupra istoriei moderne. (Epoch Times)

Amelia Earhart (Statele Unite)

De profesie aviator, Amelia Earhart a stabilit mai multe recorduri, printre care acela de a fi prima femeie care a traversat singură Atlanticul cu avionul, în anul 1932. Până la acea vreme, doar Charles Lindbergh, un aviator american, reuşise să realizeze această performanţă.

Amelia Earhart s-a născut pe 24 iulie 1897 în casa bunicilor ei în Atchison, Kansas. În 1914, Amelia a decis să ia cursuri de asistentă medicală, meserie ce a purtat-o în Canada, unde a lucrat într-un spital militar în timpul primului război mondial.

În 1920, la vârsta de 23 de ani, a participat alături de tatăl ei la o adunare pe tema aviaţiei la Daugherty Airfield în Long Beach, California. Aici, plătind un dolar, s-a urcat pentru prima dată la bordul unui biplan pentru a face un tur zece minute deasupra Los Angeles-ului. Cu această ocazie, s-a hotărât să înveţe să zboare, astfel că a luat lecţii de zbor. Un an mai târziu, cu ajutorul mamei sale, şi-a cumpărat primul biplan, cu care a stabilit unul dintre primele recorduri feminine, ridicându-se la o altitudine de peste 4200 de metri.

În aprilie 1928, căpitanul Hilton H. Railey îi propunea să fie prima femeie care traversează Atlanticul. Astfel, la 17 iunie, după mai multe amânări din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, Amelia Earhart a decolat împreună cu pilotul Wilmer Stultz şi mecanicul Louis Gordon, la bordul unui Fokker F.VII, numit Friendship (Prietenie). Cu toate că Amelia a fost mai mult pasager în acest zbor, atunci când echipa a ajuns în Ţara Galilor, după 21 de ore, ea a primit aproape toate onorurile. Chiar şi preşedintele Calvin Coolidge a felicitat-o printr-o telegramă.

La 8 aprilie 1931, pilotând un Pitcairn PCA-2, Amelia a stabilit recordul mondial la altitudine, ajungând la 5.613 metri.

La 24 august 1932, ea a fost prima femeie care a traversat Statele Unite într-un zbor non-stop, de la Los Angeles la Newark (New Jersey). Mereu hotărâtă şi cu intenţia de a ajunge acolo unde alţii nu au reuşit, ea a devinit primul aviator care a traversat Pacificul, de la Oakland la Honolulu, Hawaii.

Înainte de a împlini vârsta de 40 de ani, a dorit să facă înconjurul pământului la ecuator. După ce parcursese deja trei pătrimi din zborul planificat, a decolat la data de 2 iulie 1937 de la Lae (Noua Guinee) zburând spre insula Howland din Pacific, unde nu a mai ajuns niciodată.

Amelia Earhart.
Amelia Earhart. (Wikimedia)

Alexandra David-Neel (Franţa-Belgia)

Scriitoare, orientalistă şi exploratoare. S-a născut în 1868 la Paris, dar a copilărit în Belgia. În 1924, ea a fost prima femeie europeană care a mers în Tibet, la Lhasa - la acea vreme un oraş interzis străinilor. A fost, de asemenea, cântăreaţă de operă şi prima femeie care a cântat la Opera din Hanoi. Ea a decedat la 8 septembrie 1969.

În lunga sa carieră de explorator, fotograf, orientalist şi antropolog a scris peste treizeci de cărţi de călătorie şi câteva texte despre budism.

Alexandra David-Néel
Alexandra David-Néel (Wikimedia)

Marie Curie (Polonia, naturalizată franceză)

Maria Skłodowska, cunoscută sub numele de Marie Curie, s-a născut la Varşovia, 7 noiembrie 1867, a decedat la Passy, ​​4 iulie 1934. Chimistă şi fiziciană, este singura femeie care a primit mai multe premii Nobel: în 1903 pentru fizică, iar în 1911 pentru chimie.

În 1903 a fost distinsă cu Premiul Nobel pentru fizică, alături de soţul ei Pierre Curie şi Henri Becquerel, pentru studiile asupra radiaţiilor, iar în 1911 i-a fost decernat Premiul Nobel pentru chimie, după ce a descoperit radiul şi poloniul. Marie Curie a fost prima şi singura femeie câştigătoare a mai multor premii Nobel şi singura femeie care a obţinut premiul în două domenii diferite.

Născută şi crescută în Polonia rusă, unde femeilor nu li se permitea să urmeze studii superioare, Maria s-a mutat la Paris, iar în 1891 şi-a început studiile la Sorbona, unde a absolvit fizica şi matematica. În decembrie 1897 avea să înceapă să studieze substanţele radioactive, care de atunci au rămas în centrul preocupărilor sale.

După moartea accidentală a soţului ei, Pierre Curie, în 1906, i s-a permis să predea la prestigioasa Universitate din Sorbona. Doi ani mai târziu i-a fost încredinţată catedra de fizică generală, devenind prima femeie care a predat la Sorbona.

Marie Curie
Marie Curie (Wikimedia)

Billie Jean King (Statele Unite)

Născută în Moffitt, Long Beach, la 22 noiembrie 1943, Billie Jean King a fost una dintre cele mai bune jucătoare de tenis din istorie.

În cariera sa a câştigat, în total, 39 de turnee Grand Şlam, dintre care 12 la simplu, 16 la dublu feminin şi 11 la dublu mixt. Ea a câştigat, de asemenea, prima ediţie a Turneului Campioanelor. Considerată unul dintre cei mai buni jucători de tenis şi atleţi din istorie, a fost fondator al Asociaţiei de Tenis a Femeilor (WTA).

King a fost, de asemenea, o mare susţinătoare a luptei împotriva sexismului în sport şi în societate. Meciul de tenis cu care a rămas mai mult în memoria publicului este bătălia dintre sexe din 1973, în care l-a învins pe Bobby Riggs, câştigătorul single-ului la Wimbledon, care a fost numărul 1 în lume în anii 1941, 1946 şi 1947.

Billie Jean King
Billie Jean King (Wikimedia)

Anna Fisher (Statele Unite)

Chimist, medic şi astronaut, a fost prima mamă care a ajuns în spaţiu (în 1984) şi a participat la numeroase programe spaţiale.

Anna Fisher s-a născut la 24 august 1949 în New York şi a crescut în San Pedro, California, pe care ea îl consideră a fi oraşul ei natal. A intrat în liceul din San Pedro în 1967. Este licenţiată în chimie, diplomă obtţnută în 1971 la Universitatea din California, Los Angeles (UCLA).

A făcut stagiul la Spitalul General Torrance din California în 1977. A ales să se specializeze în medicina de urgenţă şi a lucrat în mai multe spitale din zona Los Angeles. A reluat studiile postuniversitare şi a obţinut un Master of Science în Chimie la UCLA în 1987.

Anna Fisher a fost selectată să devina astronaut în ianuarie 1978. În august 1979, şi-a încheiat perioada de pregătire şi evaluare, devenind eligibilă să primească o misiune specializată în echipajul de navă spaţială. Saricinile ei erau: dezvoltarea şi testarea telemanipulatorului (RMS) - denumit în mod obişnuit "braţul robotic al navetei"; dezvoltarea şi testarea procedurilor de intervenţie în spaţiu; micul vehicul extra-spaţial; proceduri de reparaţie de urgenţă etc.

Ea a zburat la sfârşitul lui 1984, în misiunea STS-51-A la bordul Discovery, cu scopul de a implementa doi sateliţi şi de a recupera alţi doi.

Anna Fisher
Anna Fisher (Wikimedia)

Ida Pfeiffer (Austria)

Scriitoare şi explorator, este prima femeie care a făcut înconjurul Pământului. Născută la 14 octombrie 1797 la Viena, Austria - decedată la 27 octombrie 1858 la Viena.

Dorinţa de a cunoaşte lumea a făcut-o să traverseze continentul european şi, în secolul al XIX-lea, călătorind singură, a făcut două turnee în întreaga lume.

După o serie de greutăţi întâmpinate în timpul copilăriei şi în căsătorie, Ida şi-a petrecut ultimii anii din viaţă călătorind în lume. Ida Pfeiffer a călătorit pe toate cele patru continente, distanţa călătoriilor sale pe mare însumând 240.000 km, iar a celor pe uscat 32.000 km. A scris 13 cărţi în care a descris toate călătoriile sale, lucrarile fiind traduse în şapte limbi.

Ida Pfeiffer
Ida Pfeiffer (Wikimedia)

SarlaThakral (India)

Prima femeie pilot din India s-a născută în 1914 şi a decedat la 15 martie 2008. Ea a obţinut licenţa de pilot în 1936, la vârsta de 21 de ani şi a zburat singură pe un De Havilland DH.60 Moth aparţinând clubului de zbor din Lahore. A efectuat o mie de ore de zbor.

Soţul ei, care provenea dintr-o familie de piloţi, a încurajat-o în activitatea ei, însă în 1939 el a murit într-un accident aerian. Sarla Thakral a încearcat să obţină o licenţă de pilot comercial, dar după izbucnirea celui de-al doilea război mondial, instruirea civililor ca piloţi a fost suspendată. Fiind văduvă şi având responsabilitatea creşterii copiilor, ea a renunţat la zbor şi în cele din urmă a studiat artele plastice.

După împărţirea Indiei, s-a mutat la Delhi cu cele două fiice ale sale, unde s-a şi căsătorit cu R. P. Thakral, în 1948.

A devenit o femeie de afaceri bogată, pictor şi designer de haine şi bijuterii.

Sarla Thakral in anii 1930
Sarla Thakral in anii 1930 (Wikimedia)

Harriet Tubman (Statele Unite)

Fostă sclavă. Numele său adevărat era Araminta "Minty" Ross, cunoscută şi ca "Moise al poporului negru", pentru că ar fi salvat nenumăraţi sclavi. În timpul vieţii sale ca activist dedicat abolirii sclaviei, ea a fost şi prima femeie care a condus o expediţie armată, eliberând peste o sută de sclavi. A murit la 10 martie 1913.

Născută în sclavie, Harriet a reuşit să scape, şi a lucrat apoi în aproximativ treisprezece misiuni, timp în care a reuşit să salveze circa şaptezeci de prieteni şi rude aflaţi în condiţii de sclavie, folosind Underground Railroad - o reţea informală de rute secrete şi locuri sigure folosite din secolul al XIX-lea de către sclavii negri din Statele Unite pentru a ajunge in statele libere şi în Canada, cu ajutorul aboliţioniştilor care erau solidari cu cauza lor.

Harriet Tubman
Harriet Tubman (Wikimedia)

Gertrude Ederle (Statele Unite)

Înotătoare de origine germană, după ce a obţinut medalia de aur la ştafetă în 1924, ea a fost prima femeie care a traversat înot Canalul Mânecii, în 1926.

Gertude Ederle s-a născut la 23 octombrie 1905 în Manhattan, New York, şi a decedat la 30 noiembrie 2003. Gertrude era fiica imigranţilor germani Gertude Anna Haberstroh şi Henry Ederle. Tatăl său a învăţat-o să înoate în Highlands, New Jersey, unde familia avea o casă de vară.

La Jocurile Olimpice de vară de la Paris din 1924, Gertrude Ederle a câştigat o medalie de aur ca membră a echipei SUA la proba de 400 metri liber şi două medalii de bronz individual, la probele de 100 şi 400 de metri liber.

În anul următor, în 1925, a înotat 33 de kilometri în New York Bay, de la Manhattan la Sandy Hook, cursă ce i-a luat şapte ore. În anul următor, ea a făcut prima încercare de a traversa Canalul Mânecii, dar a fost descalificată de un antrenor atunci când a a început să tuşească.

In dimineaţa zilei de 6 august 1926, la ora 7:05, Gertude a început să traverseze, înot, faimosul Canal al Mânecii, plecând de la Cape Gris-Nez din Franţa. Antrenorul său la acea vreme era Bill Burgess. După paisprezece ore şi 39 de minute a ajuns la Kingsdown în Anglia. Recordul sau a fost păstrat timp de 25 de ani, până când Florenţa Chadwick a traversat Canalul Mânecii în 1950, în doar 13 ore.

Gertrude Ederle
Gertrude Ederle (Wikimedia)

Malala Yousafzai (Pakistan)

Născută la 12 iulie 1997 în districtul Swat, Pakistan, militantă pentru drepturile civile şi ale femeii, Malala este cea mai tânără laureată a premiilor Nobel pentru Pace. Ea a primit această distincţie în 2014, pentru contribuţia adusă în "lupta împotriva asupririi copiilor şi tinerilor şi pentru apărarea dreptului la educaţie al tuturor copiilor".

La vârsta de 11 ani, a devenit renumită pentru că a expus, pe blogul personal, regimul abuziv al talibanilor pakistanezi care negau drepturile femeilor, precum şi ocupaţia militară de către aceştia a districtului Swat. În 2013 i-a fost decernat International Children's Peace Prize, un premiu acordat de Fundaţia KidsRights pentru apărarea drepturilor copiilor, precum şi premiul Saharov pentru drepturile omului al Parlamentului European.

La 9 octombrie 2012, în timp ce se afla într-un autobuz, Yousafzai şi alte două fete au fost împuşcate de un taliban care a încercat să o asasineze ca represalii pentru activitatea şi spiritul ei militant; atacatorul a fugit. Deoarece a fost rănită la cap de un glonţ, a rămas inconştientă şi în stare critică la Institutul de Cardiologie Rawalpindi. Ulterior, starea Malalei s-a îmbunătăţit şi a fost transferată la Spitalul Regina Elisabeta din Birmingham, Marea Britanie, la terapie intensivă unde a rămas 3 luni.

Dupa ce şi-a revenit, Yousafzai a devenit o proeminenta activistă pentru dreptul la educaţie. Ea a fondat Fundatia Malala, o organizaţie non-profit, iar în 2013 a fost co-autor al cărţii "Eu sunt Malala", un best seller internaţional, care a fost tradusă şi publicată şi în România.

Malala Yousafzai in 2015
Malala Yousafzai in 2015 (Wikimedia)

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Life & Style