Venezuela: Maduro raţionalizează curentul electric timp de o lună

Guvernul Venezuelei a cerut şcolilor să rămână închise şi a ordonat reducerea numărului de ore de muncă. Lipsa cronică a electricităţii şi apei în ţară a alimentat proteste la nivel naţional.
Pană de curent în Caracas, capitala Venezuelei, 9 martie 2019
Pană de curent în Caracas, capitala Venezuelei, 9 martie 2019 (Valery Sharifulin/TASS/Getty Images)

Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro a anunţat duminică lansarea unui plan de raţionalizare a consumului de electricitate pe o perioadă de 30 de zile, potrivit Deutsche Welle.

Maduro a susţinut că regimul de raţionalizare va echilibra producerea şi transmiterea cu consumul, obiectivul fiind asigurarea alimentării cu apă. Totuşi, liderul socialist nu a detaliat modul în care va fi desfăşurat acest program de raţionalizare.

Ministrul Informaţiilor, Jorge Rodriguez, a anunţat, de asemenea duminică, faptul că activităţile şcolare vor fi suspendate, numărul orelor de lucru va fi redus, iar ziua de muncă se va încheia la ora 14.

Începând cu 7 martie, Venezuela a fost lovită de pene de curent cronice, care au înrăutăţit şi mai mult condiţiile de trai din ţară. Măcinată de crize economice şi umanitare profunde, Venezuela este în continuare într-un impas politic prelungit între Maduro şi liderul opoziţiei Juan Guaido, care s-a autodeclarat preşedinte interimar în luna ianuarie şi a primit imediat sprijinul a peste 50 de naţiuni, inclusiv SUA.

În acest impas, Rusia, China, Siria, Cuba şi alte state îl susţin pe Maduro. De altfel, situaţia s-a tensionat şi mai mult după ce Moscova a trimis trupe în Venezuela, mişcare criticată de Casa Albă, care a cerut ruşilor să se retraga din statul sud-american.

“Ne confruntăm cu monştri care doresc să distrugă Venezuela”, a afirmat Maduro, afimând că SUA şi opoziţia venezueleană sunt de vină pentru criza electricităţii.

Guaido a declarat că starea în care se află reţeaua de electricitate este cauzată de neglijenţa guvernamentală, administrarea eronată şi corupţia din ţară.

“Nu există niciun sabotaj. Ei au provocat prăbuşirea sistemului de electricitate deoarece sunt corupţi şi acum nu pot rezolva problema pentru că sunt incapabili”, a scris pe Twitter liderul Adunării Naţionale controlate de opoziţie.

Lipsurile alimentează tulburările

Duminică, venezuelenii furioşi au ieşit pe străzi, au ridicat baricade cuprinse de flăcări în apropierea palatului prezidenţial şi în alte zone ale ţării, protestând împotriva penelor de curent şi a lipsei de apă potabilă.

Unii manifestanţi au incendiat cauciucuri şi trunchiuri de copac de-a lungul unei porţiuni a centrului capitalei Caracas, iar alţii au ieşit pe balcoane sau la ferestre lovind oale în semn de protest şi pentru a-l insulta pe Maduro.

Proteste similare au avut loc în alte zone ale ţării, inclusiv în statul central Carabobo, unde manifestanţii aparent au incendiat cauciucuri şi au blocate unele căi de acces. Grupul pentru drepturile omului Penal Forum a declarat că, în timpul protestelor din ţară, au fost arestate cel puţin 12 de persoane.

Venezuela suferă în prezent din cauza unei „inflaţii ce se apropie de 2 milioane la sută” şi a lipsei diverselor produse, de la alimente până la medicamente, scutece şi lapte praf. Guvernul socialist al Venezuelei a naţionalizat în ultimii ani o serie de industrii din întreaga ţară, cum ar fi fabricile de oţel şi de ciment, prelucrarea produselor alimentare, distribuţia şi multe altele. Pentru a încerca să controleze inflaţia, ţara are preţuri fixe la diverse bunuri, impunând în acelaşi timp reglementări stricte privind schimburile valutare.

Criza economică a lovit atât de puternic, încât sistemul de transport public aproape a fost anihilat, iar guvernul şi consiliile locale oferă călătorii gratuite în camioane nesigure şi inconfortabile - numite "coteţe" de către utilizatori - după ce mulţi furnizori de servicii de transport nu şi-au mai putut permite să folosească vehiculele.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe