Vasilescu, nemulţumită de muncitorii care pleacă în străinătate: "Se califică la locul de muncă şi pleacă!"

Olguta Vasilescu (Florin Chirila/Epoch Times)
Loredana Diacu
03.05.2018

Numărul angajaţilor din România este mult mai mare decât cel de peste şase milioane, pe care îl arată aplicaţia Revisal, întrucât în Registrul de evidenţă a salariaţilor nu sunt incluşi şi funcţionarii publici, a susţinut miercuri, la Antena 3, ministrul Muncii. Nu în ultimul rând, Vasilescu s-a plâns că şantierele sunt goale, căci românii vin, stau o lună două şi se califică, după care pleacă în străinătate.

„Am văzut că prezentaţi ca fiind numărul real de persoane angajate, 6.300.000. Este mai mare. Noi luăm aceste cifre din Revisal, dar în Revisal nu sunt funcţionarii publici, nu sunt cei din Armată, Poliţie. Sunt foarte multe categorii care nu apar în Revisal, deci numărul de angajaţi din România este mai mare de 6.300.000. (…) Avem o problemă uriaşă în construcţii. Şomajul real calculat de noi, cu cifre exacte (…),este 3,9%. Este foarte mic. (…) Şantierele sunt goale în construcţii: vin, stau o lună-două, se formează, se califică la locul de muncă şi pleacă în străinătate”, a declarat Olguţa Vasilescu, preluată de aktual24.ro.

 width=De asemenea, ministrul Muncii a mai susţinut că deşi îşi doreşte ca românii să lucreze în ţara noastră, mulţi angajatori vor muncitori din afara Uniunii Europene.

„Trăim în România, vreau să vină românii în România, dar e o presiune foarte mare. Am dezvoltat tot felul de programe, inclusiv cu Ministerul pentru Românii de Pretutindeni. (…) Avem o lege care spune că dacă vrei să iei un lucrător din afara UE, din Sri Lanka, trebuie să îi dai salariu mediu pe economie. La modă e acum Vietnam, Sri Lanka, asta cer patronii, muncitori de acolo. Eu le-am spus să le dea românilor salariul mediu”, a completat Vasilescu.

Reamintim în context că ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, afirma ieri că prevederea legală potrivit căreia companiile româneşti care angajează străini trebuie să-i plătească cu salariul mediu brut pe economie „trebuie să dispară.”

„Se discută la nivelul Ministerului Finanţelor, dar şi la Justiţie, şi la Externe, pentru a vedea care este decizia cu privire la angajarea forţei de muncă din străinătate, iar o decizie se va lua până la sfârşitul lunii mai. Acea prevedere legală, cu salarizarea angajaţilor străini la nivelul salariului mediu pe economie trebuie să dispară”, a susţinut Teodorovici la România TV.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor