USR vrea desfiinţarea "pseudoacademiilor care dau tinichele camarilei politice"

Uniunea Salvaţi România vrea desfiinţarea pseudoacademiilor care dau tinichele camarilei politice, precum Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale, şi realocarea fondurilor către introducerea ştiinţei în educaţie, a anunţat Dan Barna, candidatul USR Sibiu.
Nicusor Dan
Nicusor Dan (Florin Chirila/Epoch Times)

Nicuşor Dan, Cristian Ghinea, Florina Preşadă, Dan Barna şi Cătălin Drulă au prezentat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, proiectele pe care Uniunea Salvaţi România le va propune viitorului Guvern.

Liderul USR a subliniat că de includerea proiectelor în programul de guvernare depinde susţinerea viitorului Guvern şi că unele dintre ele au fost demarate deja în mandatul Cioloş.

Nicuşor Dan a garantat, de asemenea, că USR nu va susţine un Guvern cu persoane controversate şi a respins categoric orice alăturare de PSD.

În acelaşi timp, şeful USR a reiterat intenţia partidului său de a susţine în parlament revizuirea Constituţiei pentru eliminarea imunităţilor speciale, dar şi-a exprimat îndoiala că vechile partide, PSD şi PNL, vor susţine o astfel de iniţiativă, ca şi în cazul abrogării pensiilor speciale.

"Partidele vechi se întrec în populisme, soluţiile USR sunt clare şi moderate", a declarat Nicuşor Dan.

Propunerea cu cel mai mare impact este cea privind unificarea fondurilor pentru dezvoltare. Fostul ministru Cristian Ghinea a criticat în termeni duri instrumentele create de Elena Udrea şi Liviu Dragnea când cei doi au condus Ministerul Dezvoltării Regionale, Compania Naţională de Investiţii şi Programul de dezvoltare locală, linii de finanţare netransparente alimentate cu miliarde de lei, aproape cât fondurile europene.

USR va cere în Parlament publicarea raportului Curţii de conturi privind gestionarea acestor fonduri, care poate fi accesat în prezent doar în rezumat.

"Vechile partide, se bat partidele, se bat pe cine ţine pixul, noi vrem să desfiinţăm pixul cu care se alocă bani în mod arbitrar", a subliniat Ghinea.

Fostul ministru tehnocrat al Fondurilor Europene a prezentat şi proiectul USR privind grupurile de acţiune locală, care susţin dezvoltarea mediului rural respectiv a fermelor familiale şi a agriculturii de mijloc şi care au şi un rol social, în educaţie şi pentru problemele minorităţii rome.

Ghinea a vorbit şi despre crearea fondului naţional pentru reabilitarea clădirilor cu risc seismic: În ritmul acesta, clădirile interbelice vor fi reabilitate în 1400 ani.

În domeniul politicii externe, tehnocratul a criticat politica României de relaţii cu oligarhii de la Chişinău care-şi arată acum efectele negative. Ghinea a amintit de fondul creat de Traian Băsescu şi gestionat de Elena Udrea pe jumătate necheltuit şi a propus constituirea fondului Libertatea cu linii de granturi pentru presa independentă, grupurile comunitare şi obşteşti, grupuri comune româno-moldoveneşti, autorităţile locale şi proiectele culturale.

Dan Barna, candidat USR Sibiu, a propus, în numele USR, desfiinţarea pseudoacademiilor care dau tinichele camarilei politice, precum Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale, şi realocarea fondurilor către introducerea ştiinţei în educaţie.

Fostul consilier al lui Dacian Cioloş pentru infrastructură, Cătălin Drulă, a remarcat că vom sărbători marea Unire fără nicio autostradă care să treacă Munţii Carpaţi.

Drulă a menţionat debirocratizarea în domeniul infrastructurii dezvăluind că, în prezent, trebuie elaborate sute de pagini pentru a schimba poziţia unui picior de pod. Planul USR pentru nou-înfiinţata Companie Naţională de Investiţii Rutiere: vor fi angajaţi experţi internaţionali şi, cu asistenţa BEI şi a unor mari companii, vor fi elaborate proiectele strategice care să conecteze provinciile istorice.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne