USR trimite Curtea de Conturi şi Consiliul Concurenţei peste Firea. Acuzaţii grave pe rol

Reprezentanţii USR cer Curţii de Conturi şi Consiliului Concurenţei să facă verificări în legătură cu banii daţi de Primăria Bucureşti companiilor municipale.
Gabriela Firea
Gabriela Firea (Florin Chirilă / Epoch Times)

USR Bucureşti a sesizat Curtea de Conturi şi Consiliul Concurenţei cu privire la împrumuturile şi majorările de capital social prin care peste jumătate de miliard de euro a trecut din conturile Primăriei în conturile Companiilor Municipale. Formaţiunea politică le solicită celor două instituţii să verifice, în funcţie de atribuţiile ce le revin, atât legalitatea şi oportunitatea împrumuturilor şi a majorărilor de capital, cât şi respectarea prevederilor legate de ajutorul de stat şi prevenirea unor practici anti-concurenţiale pe piaţă.

"Am depus aceste sesizări pentru că s-a depăşit un prag critic. Experimentul companiilor municipale a scăpat cu totul de sub control şi a ajuns să înghită o sumă exorbitantă din bugetul Primăriei: peste jumătate de miliard de euro. Toţi aceşti bani au mers către Companiile municipale înfiinţate de Gabriela Firea. Problema este că nu vedem niciun rezultat. Nu vedem că acele companii îşi îndeplinesc obiectivul pentru care au fost înfiinţate, nu vedem produsul muncii acelor oameni. A trecut deja un an de zile şi tot auzim noi şi noi promisiuni. Promisiuni, dar nu şi rezultate", a declarat Roxana Wring, preşedinte USR Bucureşti şi consilier municipal.

"În plus, cei mai mulţi din banii daţi către companii sunt tocaţi prin achiziţii care ocolesc legea achiziţiilor publice. Nu ştim ce s-a cumpărat cu acei bani, cu ce sumă şi de la ce firme. Totul este o nebuloasă în care banii publici sunt aruncaţi cu inconştienţă de un primar care n-a făcut nimic concret până acum. Aşa cum am avertizat de la bun început, aceste companii sunt un paravan în spatele căruia se ascund marile tunuri pentru camarilă şi multele sinecuri pentru clientelă", a mai precizat Roxana Wring.

Cele mai recente majorări de capital social au fost propuse în şedinţa de miercuri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi privesc Companiile Imobiliară Bucureşti, Parking Bucureşti şi Publicitate şi Afişaj. Primele două vor primi aproximativ 340 de milioane de lei pentru achiziţii imobiliare: patru terenuri de câte 10.000 de mp, 100 de apartamente, clădiri şi alte imobile. Compania de Publicitate şi Afişaj va primi 8 milioane de lei pentru a cumpăra mai multe sute de panouri şi instalaţii publicitare.

"Inconştienţa risipirii banului public se vede nu doar în banii daţi companiilor, ci şi în rectificările bugetare făcute de Gabriela Firea. Este a opta rectificare într-un singur an, ceea ce echivalează cu un nefericit record de incompetenţă. În şedinţa de astăzi, nu mai puţin de 83 de milioane de lei trec la rubrica ”alte cheltuieli cu bunuri şi servicii”, la mai multe instituţii", transmite USR.

"Acest capitol bugetar este cea mai opacă parte din orice buget. Practic tot ce intră acolo poate fi cheltuit fără a da socoteală nimănui. Am cerut mereu să ni se explice pe ce sunt cheltuite sumele trecută la ”Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii”. Nu numai că n-am primit vreodată explicaţii. Dar am constatat cum devine o practică frecventă a Gabrielei Firea să mute sume în acest capitol de unde banii se pot face nevăzuţi mult mai uşor şi mult mai repede", a declarat Roxana Wring.

Potrivit USR, "frenezia" cu care Gabriela Firea cheltuieşte banul public ascunde însă ceva mult mai grav: eşecul sistemic al PMB sub actualul primar de a face investiţii serioase şi de a derula proiecte cu adevărat relevante pentru cetăţeni în domeniile cele mai importante pentru Bucureşti: transport public, infrastructură rutieră şi termoficare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne