USB acuză: Spaţii verzi din sectorul 3, pe mâna "băiatului de casă" al lui Negoiţă

Amenajarea şi întreţinerea spaţiilor din zona I a sectorului 3 au fost trecute în administrarea unui SRL condus de un apropiat al lui Robert Negoiţă, acuză reprezentanţii USB.
Primarul sectorului 3, Robert Negoiţă
Primarul sectorului 3, Robert Negoiţă (Epoch Times)

Robert Negoiţă continuă opera de pandelizare a Bucureştiului, acuză Stelian Ene, reprezentant al Uniunii Salvaţi Bucureştiul (USB) în Consiliul Local Sector 3, semnalând că în şedinţa extraordinară a CL S3 de marţi toate spaţiile verzi din zona I a sectorului 3 plus activităţi de întreţinere ale parcului Pantelimon au fost trecute în administrarea unui SRL - Administrare Active Sector 3 - condus "băiatul de casă" al lui Negoiţă, Ionuţ Ciprian Grosu, fost consilier PSD la Ilfov, asistent parlamentar PSD şi editor al ziarului Ring.

"La interpelarea mea în care am cerut clarificări despre modul cum un interpus al primarului a ajuns să controleze managementul unei companii publice ce va gestiona zeci de milioane de euro, dl Negoiţă a negat cu vehemenţă că există o legătură între el şi SC Ring Media Grup, editorii tabloidului Ring, adăugând că nu vede nici un conflict de interese nici dacă ar exista! (o minciună atât de gogonată încât şi un doctor în minciună a ezitat circa jumătate de secundă înainte de o enunţa).

Hotărâre
Hotărâre (Stelian Ene)

Este reţeta Pandele - PSD, aplicată recent şi de Firea la Primăria Municipiului Bucureşti: externalizarea activităţii primăriei către firme de apartament (societatea condusă de Grosu are la ora actuală 4 angajaţi) cu conduceri numite politic şi care pot ocoli procedurile de achiziţii, transparenţă şi concursuri de competenţă şi pot atribui în voie sinecuri şi contracte cu dedicaţie. Spre deosebire de episodul similar din CGMB, iniţiativa lui Negoiţă s-a bucurat de majoritatea zdrobitoare a tuturor grupurilor politice din consiliul sector 3 cu excepţia USR.

Apropo, este vorba de acelaşi SRL mandatat anterior să cumpere cu bani publici halele Malaxa, mutilând acest monument istoric clasa A prin transformare într-un complex rezidenţial", scrie Ene

Declaraţie Ionuţ Grosu
Declaraţie Ionuţ Grosu (Stelian Ene)

Harta zona 1
Harta zona 1 (Stelian Ene)

Rin
Rin (Stelian Ene)

Reamintim că, aşa cum a constatat Curtea de Conturi, amenajarea spaţiilor verzi aflate în proprietatea administraţiilor s-a dovedit a fi o afacere foarte bănoasă. Astfel, sumele alocate întreţinerii spaţiilor verzi în Bucureşti a crescut, între 2007 şi 2014, deşi aceste spaţii s-au redus iar adaosurile practicate de furnizori ajung până la peste 2.000%.

Primăria Sectorului 3, condusă până în 2012 de Liviu Negoiţă (PDL), apoi de Robert Negoiţă (PSD), s-a dovedit a fi campioană pe Bucureşti la plăţi ilegale pentru amenajarea şi întreţinerea spaţiilor verzi, cu aproape 8 milioane de lei plătite în mod ilegal, relata în ianuarie 2016 gândul. info. Astfel, în perioada 2007-2014, în sectorul 3 s-au cheltuit aproximativ 230 de milioane de euro pe aceste obiective, cel mai mult dintre toate sectoarele Capitalei.

Banii au fost însă de multe ori aruncaţi pe Apa Sâmbetei. Un exemplu ilustrativ este Bulevardul Unirii pentru a cărui reamenajare s-au cheltuit în 2014 7 milioane de euro în condiţiile în care parte din spaţiile amenajate nu intrau în jurisdicţia sectorului. Un alt exemplu de risipă crasă sunt sutele de bănci noi, de 700.000 de euro, puse de Liviu Negoiţă, pentru a fi scoase din uz de Robert Negoiţă după doar un an. Tot în sectorul 3 au fost plantaţi arbuşti care s-au uscat rapid sau pe care s-au plătit sume exorbitante, de 100 de ori mai mari decât în anii precedenţi. De altfel, în sectorul 3, copacii se îngroapă adesea în betoane roz, lucru care nu pare să fie pe placul arborilor.

Copaci betonaţi în sectorul 3 din Capitală
Copaci betonaţi în sectorul 3 din Capitală (Epoch Times)

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne