Un avion românesc va efectua zboruri de observaţie deasupra Rusiei

Avion de observare tip Antonov 30.
Avion de observare tip Antonov 30. (youtube)

O misiune comună a Statelor Unite şi a Norvegiei va efectua între 5 şi 8 mai, sub Tratatul internaţional Cer Deschis, zboruri de supraveghere deasupra Rusiei, folosind un avion de observaţie tip An-30 din România, a notat Mediafax.

”În cursul zborului pe o rută coordonată, specialişti ruşi de la bordul avionului românesc de observaţie (de tip) An-30 vor controla observarea strictă a parametrilor coordonaţi şi utilizarea echipamentului de monitorizare prevăzut de Tratatul Cer Deschis”, a declarat Serghei Râjkov, şeful Centrului naţional rus pentru reducerea ameninţării nucleare.

Prin tratatul Cer Deschis, semnat în 1992, Rusia, Statele Unite şi alte state europene au convenit să permită zboruri aeriene de observaţie prin teritoriile naţionale, ca măsură de dezvoltare a transparenţei şi a măsurilor de control al armelor.

Avionul românesc, tip Antonov-30, este specializat în observare şi nu este conceput să fie înarmat, respectând certificarea internaţională în conformitate cu tratatul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe