UE cere Poloniei să suspende modificările judiciare sau va înfrunta sancţiuni fără precedent

Comisia Europeană a cerut Poloniei să suspende controversatele reforme judiciare despre care a declarat că vor avea un “impact negativ semnificativ” asupra independenţei sectorului judiciar, avertizând că, în caz contrar, vor fi aplicate sancţiuni fără precedent împotriva Varşoviei.
Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans.
Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans. (Emmanuel Dunand/AFP via Getty Images)

“Vom pregăti proceduri de infringement pentru încălcarea dreptului UE ..., iar acestea vor fi lansate săptămâna viitoare”, a declarat miercuri Frans Timmermans, prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene, după o reuniune în Bruxelles.

De la câştigarea alegerilor în 2015, partidul naţionalist Lege şi Justiţie (PiS) a urmărit să extindă influenţa guvernului asupra instanţelor şi procurorilor, precum şi asupra mass-mediei de stat.

Săptămâna trecută, Parlamentul polonez, controlat de PiS, a adoptat reforme judiciare pe care membrii opoziţiei ţării şi alţii le văd ca o ameninţare pentru separarea puterilor în stat.

Reformele îi vor oferi ministrului Justiţiei, care a fost numit politic, puterea de a numi şeful justiţiei pe instanţele comune ale Poloniei.

În plus, Parlamentul Poloniei va selecta membrii Consiliului Naţional al Magistraţilor, al cărui rol este acela de a proteja independenţa instanţelor.

PiS a prezentat, de asemenea, în Parlament un proiect de lege separat care va subordona Curtea Supremă – ce supervizează instanţele inferioare – puterii executive, o mişcare pe care opoziţia a criticat-o ca fiind “anunţarea unei lovituri de stat”.

Comisia Europeană “este foarte aproape” de a declanşa Articolul 7 al Tratatului UE, ceea ce ar putea face ca Polonia să îşi piardă dreptul de vot în Consiliul European, a avertizat, miercuri, Timmermans.

“Aceste legi amplifică în mod considerabil ameninţările sistemice la statul de drept”, a precizat Timmermans, adăugând că “Laolaltă, ele vor aboli orice independenţă judiciară care încă există şi va plasa sectorul judiciar sub controlul politic deplin al guvernului”.

De asemenea, miercuri, parlamentarii polonezi au trimis proiectul de lege privind reorganizarea Curţii Supreme către o comisie specializată.

Mişcarea a avut loc după o dezbatere încinsă ce a avut loc marţi noaptea şi care l-a forţat pe vicepreşedintele Parlamentului să suspende procedurile din cauza miilor de persoane ce protestau împotriva reformelor judiciare în faţa palatul prezidenţial polonez.

În timpul dezbaterii, opoziţia a propus peste 1.000 de amendamente la proiectul de lege, despre care a declarat că anihilează independenţa sectorului judiciar.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe