Udrea: Unii foşti colegi din PDL sunt nemulţumiţi de fuziunea cu liberalii şi vor să vină în PMP

Elena Udrea, preşedinta PMP
Elena Udrea, preşedinta PMP (Epoch Times România)

Pe fondul fuziunii PDL-PNL, preşedintele PMP elena Udrea a declarat vineri, la Sinaia, că unii foşti colegi din PDL sunt nemulţumiţi de fuziunea cu liberalii şi şi-au exprimat dorinţa de a se înscrie în formaţiunea pe care o reprezintă.

"Sunt mulţi, mai ales dintre cei de la PDL care nu sunt de acord cu drumul acesta pe care a pornit PDL şi care înseamnă topirea în PNL. Sunt discuţii cu foşti colegi, oameni care vor să se alăture proiectului Mişcarea Populară, nemulţumiţi fiind de situaţia în care se află acum pentru că nu toată lumea este veselă de dispariţia PDL", a declarat Elena Udrea, potrivit mediafax.ro.

Udrea i-a criticat pe liderii PNL şi PDL pe motiv că aceştia nu au adus electoratului lămuriri cu privire la ce anume îşi propune viitorul partid. În cursul zilei, liderul PMP acuza că noua fuziune este o construcţie pur politică, în care se pare că nişte lideri au încercat să-şi acopere eşecul de la europarlamentare, dar nu au venit cu niciun mesaj relevant pentru electoratul de dreapta, relatează b1.ro.

"Problema noastră şi a electoratului de dreapta este ce îşi propune acest nou partid, pentru că, până la acest moment, nu am auzit ce susţin oamenii aceştia, noul partid se dezice, nu se dezice de ce s-a întâmplat în 2012, care sunt valorile, care sunt proiectele pe care le va susţine mai departe noul partid (...). Noi avem în acest moment doar o construcţie pur politică, în care se pare că nişte lideri au încercat să-şi acopere eşecul de la europarlamentare, dar nici un mesaj pentru electoratul de dreapta", a precizat Elena Udrea.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne